Pentru binele florilor, am recondiționat de toate

Pentru bine florilor am recondiționat diverse lucruri prin casă. Apropierea sezonului rece aduce o grijă în plus pentru iubitorii de flori ca mine  pentru că apare problema spațiului de depozitare pentru ghivece. Ca să le găsesc tuturor un loc potrivit în casă am făcut mici modificări folosind lucruri care nu mai erau de trebuință.

Locuiesc la parter și în spatele blocului am făcut o grădiniță cu flori: crizanteme, trandafiri, crini, dalii, crăițe, petunii etc. Ce am făcut până acum, în pragul iernii? Am strâns semințele de la flori, am scos bulbii din pământ și i-am pus la iernat în nisip, am smuls din pământ plantele care s-au uscat deja, am tăiat trandafirii și i-am mușuroit, am săpat solul, pentru aerisirea lui și ca eventuala zăpadă care o să se aștearnă, când se topește să pătrundă ușor, să asigure apa necesară plantelor la primăvară.

Toate ghivecele cu flori care au stat afară le-am adus, o parte în bacon și cea mai mare parte în casă, mai precis în sufragerie, care s-a transformat, pe timpul iernii, într-o „microseră“.

Ca să pot așeza toate florile în suporturi, am avut nevoie de spațiu și, de aceea, în casă a trebuit să fac niște transformări. Din sufragerie, am scos fotoliile și măsuța cu televizorul și le-am pus în dormitor. În locul fotoliilor, am pus două suporturi de plastic tip candelabru, cu flori. La fel, în locul televizorului am așezat alt suport. Aducând atâta mobilă în dormitor, am observat că nu aveam loc, deoarece aveam în această cameră și două șifoniere: unul foarte vechi și unul mai nou. Am desființat dulapul vechi. O parte din plăcile de lemn le-am folosit în balcon, unde am făcut niște rafturi (cu trei niveluri) unde am așezat plantele mai rezistente la frig: mușcatele, cercelușii, cactușii. Plăcile care au rămas de la șifonier, le-am depozitat afară, acoperite cu foaie de plastic și le voi folosi la primăvară pentru a pune florile, când le voi scoate afară.

Mai avem și o masă mare în mijlocul dormitorului, care ocupa destul spațiu, așa că am dezmembrat-o, iar rama pe care se sprijinea tăblia mesei am ridicat-o pe verticală, am prins-o de perete și pe ea am așezat jardinierele cu butași de mușcate și ghivecele cu trandafiri japonezi puși la înrădăcinat. Nu am stricat masa, la primăvară, când voi scoate florile afară, o pot face la loc, deoarece picioarele mesei sunt prinse în șuruburi, de ramă, iar tăbliile sunt demontabile.

Când mi-am schimbat dulapul din bucătărie cu unul nou, pe cel vechi l-am ținut afară, acoperit, că n-am avut unde-l depozita. Și era și foarte urât așa că am cumpărat autocolant care imită lemnul și l-am lipit cu grijă pe melamina dulapului, făcându-l destul de aspectuos. L-am adus în balcon. În interior mi-am pus borcanele cu gogoșari și bidoane cu castraveți, iar pe dulap am pus ghivece cu flori. Pe bidonul cu varză, am așezat un trandafir japonez.

Deși spațiul balconului este foarte mic, am reușit să folosesc la maximum balconul și pentru o parte din flori și pentru proviziile de iarnă.

Sub rafturile făcute din plăcile dulapului am lăsat loc liber și acolo am pus ceapa, cartofii, usturoiul pentru iarnă. Pe pereții balconului am fixat suporturi de lemn, făcute special pentru ghivecele de flori. În tavanul balconului am pus agățători de care am suspendat alte ghivece.

Pentru că la balcon am o ușă din tablă și cornier care nu este prea etanșă, am făcut dintr-o cuvertură mai veche, o draperie destul de groasă, întinsă pe o bară din metal (am folosit un picior de la un grătar de grădină fără să-l stric, la vară îl pot lua și folosi și la grătar). În acest mod, ridic temperatura din balcon cu 1-2 grade Celsius, mai ales după ce am pus și chit roșu (culoarea ușii) acolo unde acesta căzuse. Făcând aceste transformări am făcut și o curățenie mai amănunțită, de toamnă.

Pentru că dulapul nou de bucătărie, cumpărat recent, stătea pe masa de la bucătărie și mă incomoda când găteam, l-am suspendat pe unul dintre pereți. Am văruit bucătăria, așa cum fac în fiecare an toamna.

Adina Dumitrescu, Galați



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *