Decorațiunile din grădină sunt după ideile cititorilor

Pentru decorațiuni din grădină, m-am inspirat din Practic. Vă admir permanent pentru tot ce faceți, dar mai ales pentru că ne împărtășiți și nouă modalitățile de a mai schimba ceva în bine la noi acasă. Iată de ce vin și eu cu câteva realizări ce mi-au fost inspirate de articolele revistei Practic-Idei.

O mulțime de sfaturi utile am găsit despre cum să obții recolte bogate de legume, dar mi-a plăcut ce am văzut în nr. 3 și 6 din 2007 (pag. 56, respectiv 79). M-am bucurat și eu de câteva exemplare de legume pentru care am folosit doar îngrășământ natural.

Despre efectul pietrelor printre flori s-a mai scris, s-au construit chiar și mici fântâni arteziene. Din nr. 7 și 9/2009 (pag. 16 și  respectiv 25) am pornit cu ideea de a construi o decorațiune din niște pietre abandonate și considerate de unii ca fiind de netrebuință. Le-am clădit (fiind colțuroase se pot fixa bine unele peste altele) și în mijloc am pus un castron vechi îmbrăcat în staniol și umplut cu apă. Aici cresc plante iubitoare de mediu umed. Printre pietre am plantat iederă, ferigă, urechelniță, iarbă de șoaldină. Am decorat partea de sus a micului ochi de apă (un lac în miniatură) cu o șopârlă din cauciuc, dar de mare efect estetic.

Din nr. 8/2009 (pag. 71) mi-a plăcut mult suportul de flori tip „umbrelă“ sau „pom“. Mi-am zis că se poate face și la noi în zonă, cu puțină îndemânare. Am reușit, iar acum pomul care rodește ghivece cu flori îmi înfrumusețează curtea.

Dacă tot am ajuns la flori, eu le datorez pe multe revistelor Practic-Idei. De aici le știu numele, știu a le îngriji și rezultatele se văd în fotografii. Tocmai am primit două feluri de oxalis care nu știam cum iernează. Am dat fuga la colecție și am primit răspunsul în nr. 8/2008, pag. 92, așa că nu îmi fac probleme.

Vă doresc tuturor numai bine, sănătate și o toamnă lungă, frumoasă și îmbelșugată.

Georgeta Trif, Șoimuș, jud. Hunedoara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *