3 specii diferite cu cerințe asemănătoare

carpobrotus
Foto: Petrea Chiru

Petrea Chiru, Galați

Stimată redacție, Prezint practicilor 3 plante, care, deşi fac parte din familii botanice diferite, au multe lucruri în comun.
Încep cu una pe care o am doar de 2 ani. Este vorba despre Carpobrotus acinaciformis, numită popular „floare de gheață” datorită petalelor subțiri ca nişte ace de gheață colorate. Aparține familiei Caryophllaceae şi este originară din Africa de Sud. A mea are frunze cărnoase, lungi până la 10 cm, arcuite, uşor triunghiulare (în secțiune transversală). Creşte foarte repede, este curgătoare, deci cultivată în ghivece suspendate. Vrea lumină multă, chiar soare direct în perioada înfloririi. Excesul de apă este dăunător, cauzând putrezirea rădăcinilor. Se udă rar, lăsând 2-3 zile pământul uscat. A iernat la 8-10 grade Celsius într-un balcon închis, spre sud, udată foarte, foarte rar. Temperatura n-a scăzut niciodată sub 5 grade Celsius. Se înmulțeşte foarte uşor prin butaşi din vârfuri de tulpină lungi de 10 cm, direct în ghiveci, după ce florile se usucă. Din 3-4 butaşi, într-un an se umple ghiveciul. Prin tundere (scurtarea tulpinilor) tufa se ramifică mult. Se fertilizează cu îngrăşământ lichid pentru plante suculente, bogat în fosfor (P) şi potasiu (K).

Deşi am 3 specii de Aloe, singura care a înflorit la începutul primăverii a fost Aloe humilis. Provine din nord-estul Africii şi aparține familiei Liliaceae. Popular, speciile de Aloe se numesc sabur. Acesta se prezintă sub forma unei rozete bogate de frunze curbate în sus, lungi de 10-15 cm, cărnoase, de culoare verde-albăstrui. Acestea au zimți (spini) gri-albi pe margini şi fața interioară (superioară) şi excrescențe de aceeaşi culoare pe partea exterioară (inferioară). Înfloreşte după o perioadă de repaus cu lumină şi răcoare (5 grade Celsius) din noiembrie până în martie. Florile se formează în vârful unei tulpini florifere care creşte rapid, ajungând la 30 cm lungime. Sunt tubulare şi au culoarea portocaliu-pal. Are nevoie de lumină multă şi puțin soare direct, atât vara cât şi iarna. Între două udări pământul trebuie lăsat să se usuce, iar iarna se udă la 3-4 săptămâni. Atenție! Nu lăsați apă în rozeta de frunze. Se fertilizează începând din primăvară până în toamnă cu îngrăşământ pentru plante suculente. Se înmulțeşte prin lăstari bazali, direct în ghiveci, într-un substrat ca pentru cactuşi.

A treia specie suculentă este Mammillaria albicans care şi anul acesta a înflorit din iarnă. A avut perioade lungi şi cu 15 grade Celsius şi multă lumină, care i-a forțat înfloritul. Tulpinile cilindrice, ramificate, au pe ele, ca o caracteristică a acestui gen, ridicături numite mamile. În vârful lor se află areole cu spini lungi, drepți, de culoare albă. Florile mici, campanulate (clopoțel), de culoare crem se formează în vârful tulpinilor sub formă de coroană. Ele nu se formează pe areole ca la celelalte cactaceae, ci la baza mamilelor. Tot de la baza mamilelor se formează noile ramuri prin care se înmulțeşte. Necesită tot îngrăşământ bogat în P şi K. Prea mult azot (N) dăunează înfloritului. Pe măsură ce tulpinile se lungesc, deşi lent, specia devine pendentă (curgătoare). Butaşii (lăstarii) se desprind foarte uşor şi se plantează direct în ghiveci. Amestecul de pământ este: două părți pământ de grădină (muşuroi de cârtiță), o parte nisip şi o parte pământ de turbă din comerț. Atenție! Un amestec de pământ bogat în humus dăunează şi el înfloritului. Udatul, în funcție de temperatura mediului. Printre cactuși am și 2 specii de crăciunițe. Schlumbergera ripsalis se deosebește de Schlumbergera truncata atât prin forma segmentelor aplatizate ale tulpinilor (care nu sunt frunze), cât și prin forma florii. Aceste specii pot înflori din decembrie până în martie. Înfloritul este determinat de doi factori de mediu: lumina și temperatura. Deosebirile sunt ușor de observat. Deși aparține familiei Cactaceae, crăciunelul este un cactus de pădure și are alte cerințe decât cactușii de deșert. Acesta este originar din pădurile tropicale ale zonelor muntoase din Brazilia, unde crește pe arbori (este o plantă epifită). Tulpinile formate din fragmente aplatizate atârnă arcuit, fapt ce-l face potrivit pentru cultivarea în ghivece suspendate. La capătul lor se formează florile care au culori diferite (alb, roz, roșu). Horticultorii pot regla lumina și temperatura în așa fel încât să determine o înflorire în perioada Crăciunului. Acest lucru se poate întâmpla și în mod natural, de regulă, el înflorește iarna. Acest lucru se întâmplă doar dacă primește mai puțin de 12 ore de lumină pe zi, minim o lună. Pentru a înflori mai are nevoie și de un mediu răcoros, dar nu mai jos de 13 grade Celsius. Pe parcursul unui an, vegetația crăciunelului cuprinde 3 perioade: de înflorit, de odihnă și înaintea înfloririi, perioade în care are cerințe diferite. Calendaristic, lunile sunt orientative. În perioada înfloritului (decembrie-februarie), începând cu formarea bobocilor se udă regulat lăsând pământul să se usuce între udări și se fertilizează cu îngrășământ lichid la două săptămâni (după un udat) cu mult potasiu. Excesul de apă putrezește rădăcinile. Vrea lumină foarte bună, poate și puțin soare filtrat (sau ușoară expunere la soare direct). Temperatura ideală este de 15-18 grade Celsius. Cea mai bună apă este cea de ploaie. Evitați-o pe cea calcaroasă. Nu e rău să adăugați în ea câteva picături de oțet. Evitați așezarea ghiveciului în calea curenților și schimbarea poziției față de lumină. Popular i se mai spune „Nu mă deranja” pentru că dacă este mutată îi tot cad bobocii. După trecerea florilor urmează perioada de odihnă (martie – jumătatea lunii septembrie). Acum udatul se face intermitent, iar când temperatura crește, din mai se udă abundent când pământul începe să se usuce. Vara (iunie-august) poate fi scos afară într-un loc umbrit, ferit de soare. Când este prea cald, planta se pulverizează cu apă de ploaie (de preferat) la intervale de câteva zile. Se fertilizează cu îngrășământ cu potasiu și fosfor. Se transplantează, după înflorire, dacă rădăcinile au ocupat tot ghiveciul. De la jumătatea lunii septembrie până în decembrie, înainte de înflorire, ghiveciul se menține aproape uscat și la răcoare. Când zăriți primii boboci începeți să udați ușor și să fertilizați. Pământul din ghiveci, ideal ar fi un amestec de turbă, pământ de pădure și nisip grosier. Acesta reține apa, dar și drenează excesul și asigură pătrunderea aerului la rădăcini. Un sol bogat în humus nu este potrivit. Se înmulțește prin butași de tulpină, care se lasă să se usuce o zi, după care se plantează direct în ghiveci la o temperatură de 18-22 grade Celsius, la umbră, începând din primăvară, până la sfârșitul verii. Numai bine!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *