Cățelușa Ciufulici

pechinez
Foto: Rodica Ulea

Rodica Ulea, Vatra Dornei, jud. Suceava
Dragă redacție a revistei Practic Idei,

Este formidabilă ideea de a pune în valoare sentimentele oamenilor față de animăluțe sau plantele care ne înfrumusețează viața și mă bucur că aveți atâția prieteni, printre care, iată, aș vrea să mă număr și eu.
Vă trimit un mic text pentru concursul „Am un prieten alături”, la care alătur și o fotografie a cățelușei Ciufulici, care pozează pentru cititorii revistei. Inițial, am avut-o pe Edera, pe care am cunoscut-o la ușa unui apartament din Iași, cu mai mulți ani în urmă, când am dus-o pe fiica mea la gazda unde avea să locuiască în perioada studenției. Mică, albă cu pete maronii, jucăușă și zglobie, Ederuța era o cățelușă pechinez, frumoasă și isteață. Numele i se trage de la personajul principal din serialul „Edera”, pentru că urechile ei cu păr lung aduceau cu pletele frumoasei actrițe din acel film.

De cum ne-am cunoscut, ne-am simpatizat. Ne-a făcut imediat o demonstrație a ce știa să facă: căuta și ne aducea lucrurile care i se cereau, se așeza într-un loc anume și câte altele mai făcea. Timp de câțiva ani fiica mea a locuit acolo, bucurându-se de prietenia și chiar afecțiunea acelei cățelușe. În câteva vacanțe chiar a adus-o la noi acasă, unde s-a bucurat de lărgimea curții și s-a zbenguit prin iarba dealurilor noastre. În ultima vacanță de studentă, fiica mea a adus-o din nou pe Ederuța, care, de această dată s-a atașat așa de tare de mine, încât mă însoțea peste tot și se bucura foarte mult când atenția mea se îndrepta doar către ea. Când a venit vremea să plece la Iași, mă privea cu atâta insistență, de parcă mă ruga ceva, de parcă n-ar mai fi vrut să plece.

Nu pot uita acea privire, având în vedere că era ultima oară când vedeam cățelușa, ea avea să moară după vreun an. Dar amintirea ei se păstrează în casa mea, pentru că acum, lângă mine există o ființă dragă, o cățelușă pechinez, albă și cu pete maronii, puiul din ultima generație a Ederuței, un dar neprețuit pe care stăpâna ei mi l-a făcut și pentru care îi mulțumesc din suflet. Nu crezi că un animal poate înțelege un om? Ba da, mai cu seamă atunci când conviețuiește împreună cu omul. Eu și cățelușa Ciufulici, puiul Ederuței, ne înțelegem din priviri. Nu mai spun că ea deja recunoaște niște cuvinte. Doar că nu poate răspunde. Uneori ne jucăm împreună, joaca ei, a cățelușei, ajunge să fie ca un dans, un dans tribal, și amândouă ne bucurăm de bucuria celeilalte. Iar când obosește, vine gestul suprem: își așază căpșorul în palma mea și mă privește în ochi. Niciun fel de vorbe din lumea noastră nu pot exprima ceea ce spune acea privire! Vă doresc numai bine!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *