4 soluții cu adevărat eficiente, pentru a avea facturi mici la iarnă

Costurile cu întreținerea în timpul iernii nu sunt deloc neglijabile, astfel încât merită să luăm în considerare orice soluție pentru economisirea energiei.

Încălzirea casei în timpul iernii crește cheltuielile de întreținere și cu peste 50%, astfel încât bugetul familiei este puternic afectat din acest motiv. Dincolo de trucuri care scad consumul de energie într-un mod aproape insesizabil sunt soluțiile care dau cu adevărat roade și care, chiar dacă necesită o investiție mai mare acum, se vor amortiza și ne vor asigura economii și confort pe termen lung. Iată câteva dintre aceste soluții:

  1. Ocupă-te de zonele prin care se pierde cea mai multă căldură

Primul lucru pe care ar trebui să-l facem este să împiedicăm pierderile de căldură, iar zonele cele mai importante din acest punct de vedere sunt ferestrele. 40% din căldura casei se pierde prin ferestre, iar în cazul în care există probleme și la tâmplărie și ele nu se închid etanș, vorbim de pierderi și mai mari.

Cea mai bună soluție în acest caz o reprezintă astfel de geamuri termopan, care, după cum vezi, nici nu presupune o investiție prea mare, dar care poate face diferența atât în ceea ce privește facturile lunare, cât și în ceea ce privește confortul tău. Economiile vor fi substanțiale, iar ferestrele își vor dovedi eficiența și la vară, când vor împiedica supra-încălzirea casei și risipirea energiei în cazul în care ai instalat un aparat de aer condiționat.

  1. Înlocuiește vechile uși, mai ales cele de la exterior, terasă sau balcon

Și la nivelul ușilor se pierde foarte multă căldură, iar prin înlocuirea lor se pot face economii serioase. Este suficient să înlocuiești ușa de la intrarea în locuință, precum și cele de la balcoane sau de la terasă, după caz, pentru a observa că temperatura din casă se va schimba complet, iar facturile vor fi sesizabil mai mici.

  1. Izolează pereții exteriori

Izolarea casei este, de departe, una dintre cele mai eficiente metode de a face economii pe timpul iernii. Dacă locuiești la bloc, la un etaj superior și nu există încă o inițiativă colectivă în acest sens, poți să te ocupi de unul singur de aceasta lucrare și să faci izolarea pe interior. Chiar și dacă izolezi la interior doar pereții din încăperea care are doi pereți exteriori (situată pe colțul blocului, de exemplu) este suficient pentru a eficientiza consumul de energie și costurile cu întreținerea pe timpul iernii.

  1. Dacă ai o centrală de apartament, termostatul te va ajuta să faci economii importante

În cazul în care folosești o centrală termică de apartament pentru încălzirea locuinței, atunci termostatul este în mod cert o achiziție pe care trebuie să o iei în calcul. Din el setezi temperatura dorită, iar centrala va funcționa doar până când se va ajunge la ea. Când temperatura scade sub pragul setat de tine, centrala va reporni. Este un accesoriu recomandat de toți producătorii de centrale termice și care, deși nu este chiar ieftin, te va ajuta să economisești sume importante. Într-o singură iarnă cheltuiala cu el se va amortiza.

Nu uita că poți apela și la câteva trucuri de economisire: amplasarea foliilor reflectorizante în spatele caloriferului, ca să împiedici risipirea căldurii, cât și utilizarea garniturilor de etanșeizare (purfix) la ferestre sau în alte zone unde observi că există pierderi de căldură. Cele mai bune soluții, rămân, însă, cele de o amploare mai mare.

 

Sursa foto: Antonio Guillem/Shutterstock



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *