Ai grijă de sănătatea animalelor, altfel ai producții slabe

curte cu găini
Foto: Lina Ștefan

Lina Ştefan, sat Ghirdoveni, com. I.L. Caragiale, jud. Dâmbovița

Dragi cititori, Scriu pentru prima oară la revista Practic Idei, pe care o văd benefică pentru noi, oamenii cu venituri mai mici; fiindcă învățăm unii de la alții, luăm ce credem că e bine pentru noi din scrisorile pe care le citim în această revistă. De aceea încerc să vă scriu ce s-a întâmplat cu găinile noastre.
Am stat în Moreni (jud. Dâmbovița), dar de 10 ani locuim la țară în Ghirdoveni, soțul a murit acum 3 ani şi locuiesc cu Marian, băiatul meu. Avem o curte foarte frumoasă, cu trandafiri şi foarte multe flori, iar în obor creștem câteva găini. Când am dat boabe găinilor m-am uitat mai atent la ele şi am văzut că una dintre ele e tristă, am prins-o, avea guşa tare; i-am dat boabe de piper şi guşa mi s-a părut mai moale, dar m-am uitat pe aripi şi am văzut că erau înfipte puncte negre. M-am speriat, le-am luat la control, toate aveau aşa ceva, se ciuguleau tot timpul. Am mers la farmacia veterinară, unde ne-au dat soluții pentru dezinfectat cuşca şi pe instrucțiuni scria că poți da cu soluție şi pe păsări. Eu cred că am greșit concentrația şi găinile s-au ciugulit, iar şapte dintre ele au murit. Am suferit mult, deoarece mai toate găinile aveau nume; Prințesa, Fulgerica, Negruța, Îngeraşa erau de când trăia soțul meu. Să nu faceți aceeaşi greşeală ca mine, citiți cu mare atenție prospectul. Aşa că au rămas trei găini şi un cocoş. Am folosit prafuri Galifos, au dat rezultate, s-au curățat găinile de căpuşele ce erau înfipte în aripi. Pentru deparazitarea coțetului am stropit cu Romparsect şi motorină şi am scăpat de căpuşe. Avem acum 14 pui, 6 golaşi şi 8 porumbaci cărora le-am pus şi nume: Veverița, Duda, Baroana etc. Lor le-a dat drumul în obor fără frică. Acum știu cum le scap de căpușe. Fără paraziți cresc și fac ouă mai bine. Sănătate păsărilor noastre şi tuturor cititorilor!



One thought on “Ai grijă de sănătatea animalelor, altfel ai producții slabe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *