Am afumat prune ca să am pentru iarnă

prune uscate
Foto: Stela Croitoru

Stela Croitoru, Bârlad, jud. Vaslui

Dragă redacție, când se coc prunele de toamnă îmi pregătesc pentru iarnă prune uscate (afumate).
Vecina mea de la țară, tanti Valentina, mi-a pus la dispoziție tot ce ține de amenajarea afumătorii, chiar m-a și ajutat. Am folosit vechea afumătoare, unde afumă carnea de porc iarna, doar groapa, căci butoiul l-am înlocuit cu o plasă făcută din araci de alun, care se prind între ei cu sârmă în trei rânduri, sus, la mijloc și jos, ca o poartă. Prunele, după ce au fost spălate, se lasă la scurs apoi se așază pe acea plasă de araci. Încap 5 kg de prune repartizate pe toată suprafața plasei. Pentru foc se folose-ște, în afară de salcie și nuc, orice lemn mai mult verde. Focul trebuie să ardă mocnit în gura gropii, este cotlonul unde se așază câte o cioată și se acoperă cu o tablă astfel încât căldura și fumul să pătrundă prin plasa de araci. Prunele se învelesc cu doi saci de iută. Sunt gata afumate (uscate) când capătă luciul caracteristic și se încrețesc puțin. După afumare se întind pe o coală de hârtie timp de 3 zile, într-o încăpere aerisită la umbră, pentru a se zvânta bine, se îndepărtează cele moi. Se păstrează într-o cutie de carton. Sunt delicioase, se consumă după ce au fost spălate, în compoturi, mâncare de prune cu orez. Doresc cititorilor revistei o toamnă cu roade bogate și multe realizări!



One thought on “Am afumat prune ca să am pentru iarnă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *