Am amenajat căsuța pentru fiul meu

căbănuță colorată
Foto: Robertina Martin

Robertina Martin, Roșiorii de Vede, jud. Telorman

Dragi prieteni, Vă scriu la ora două din noapte. Nu am somn, pentru că aștept un bebeluș, pe David, pentru el am făcut tot ce am putut să amenajez o căsuță ca în povești pentru când va crește un pic.
Sunt nerăbdătoare în luna a VIII-a și abia aștept să mă văd cu bebelușul față în față. Niciuna dintre creațiile mele hand-made nu se compară cu creația vie a lui Dumnezeu. În urmă cu câțiva ani tata a achiziționat o căsuță din lemn. Era jerpelită, părăsită și totuși își păstra frumusețea. M-am gândit a cui creație să fi fost și cine și-a pus sufletul în ea. Mama a spălat-o, i-a dat păianjenii jos și i-a redat aspectul îngrijit. A stat în curte la noi o vreme, iar părinții mei, care au copilărit la țară, dormeau în ea. Mi-au trecut prin minte atât de multe idei. Îmi puneam întrebarea cum să contribui și eu la această stare de bine pe care le-o conferea căsuța părinților mei. Într-o zi, am contemplat-o din toate unghiurile și am purces la drum. Arăta atunci ca o cabană foarte frumoasă, dar ostilă. I-am dedicat o parte din sufletul meu viu, o pictam în albastru și mă uitam la culoarea cerului ca la un model. Voiam să prind pe căsuță aceeași nuanță. La ferestre și la intrare am folosit roz, inspirată fiind de la flori, iar în interior am pictat-o în alb imaculat, dând senzația de răcoare și ceva din atmosfera caselor țără-nești văruite și curate. Apoi am trecut la amenajarea interiorului cu textile adecvate, pernele le-am umplut cu flori de lavandă, saltelele cu paie, prispa am vopsit-o verde. La ușă am pus o perdea anti-insecte, iar în fața căsuței am plantat regina nopții, florile acelea albe care dau un parfum deosebit de puternic și plăcut în nopțile de vară. Căsuța astfel îngrijită cu multă dragoste a ieșit minunat, pare nouă. A rămas moștenire și se va bucura și băiețelul meu, David, de ea. Vă mulțumesc pentru toate ideile. O toamnă frumoasă!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *