Am făcut solar pentru legume

Arhiva Practic
Arhiva Practic

Dragă redacție,
Construcția și amenajarea unui solar cred că sunt necesare în orice gospodărie, mai ales în zonele cu o climă mai puțin prietenoasă, ori în zone cu poluare destul de mare, unde vara, în urma ploilor acide, totul se usucă, la fel și toamna, când cade bruma.

Gheorghe Trandafir, București

La începutul anului 2010, când am aflat că voi ieși la pensie în luna iulie, am hotărât să intru în concediu cât mai în primăvară, pentru a construi la țară un solar adevărat, modern, cel existent atunci fusese improvizat cu câțiva ani în urmă și se cam deteriorase. Am stabilit locul și suprafața unde urma să construiesc viitorul solar. Întrucât terenul respectiv conține foarte multă piatră, cei apropiați mă descurajau și îmi spuneau că nu voi obține nimic în acest solar.
Folosind cunoștințele acumulate și unele idei personale pentru realizarea solarului model în acest sat, am demarat lucrările. Am stabilit necesarul de materiale în funcție de dimensiunile viitorului solar cum ar fi: lungime, lățime, înălțime coamă (mijloc), înălțime poale (laterale), forma ușii.
Am mers la un depozit de materiale de construcții din zonă, de unde am cumpărat țeavă de 2 țoli pentru stâlpi, platbandă pentru cleme, cornier pentru conturul ușii, electrozi de sudură, șuruburi cu diametrul de 6 mm de diferite lungimi, sârmă zincată cu diametrul de 2 mm, cuie de diferite dimensiuni și ciment. La un comerciant de produse din lemn, din Sibiu, care vine la un târg în zonă, am comandat căpriori pentru acoperiș și leațuri pentru pereți. Folia am cumpărat-o de la magazinul fabricii de mase plastice de la Obor. Prima dată am confecționat stâlpii laterali cât și pe cei din mijloc, le-am sudat clemele de prindere și tălpicii la bază pentru a nu intra în pământ. După terminarea stâlpilor, am început montajul acestora cu leațurile pereților, pe cele 3 rânduri, cu ajutorul unor șuruburi de 6 mm diametru, cap torbant conform schiței. A urmat montarea căpriorilor cu latura de 8×8 cm pe capul stâlpilor laterali, cât și pe coamă. I-am tras la linie și nivel și am pus câte o dală de beton sub fiecare stâlp. Am făcut cofraj de jur-împrejurul pe-reților, cu o lățime de 20 cm și înălțimea de 30 cm, de asemenea am făcut cofraj în jurul fiecărui stâlp de pe mijloc cu latura de 20 cm și înâlțimea de 50 cm, pentru a-I proteja de umiditatea din sol și totodată a-I fixa mai bine. După această operațiune, am turnat betonul preparat cu ajutorul betonierei, care este de asemenea indispensabilă în gospodărie, formând o centură la baza solarului în care au fost fixați stâlpii. La câteva zile, după întărirea betonului, am trecut la montarea căpriorilor propriu-ziși. La capete am fixat tot căpriori cu latura de 8×8 cm, iar cei intermediari cu latura de 8×5 cm, la distanță de 50 cm între ei.

Arhiva Practic
Arhiva Practic

Ulterior, peste căpriori, pe lungimea solarului, am bătut sârmă zincată la distanța de 50 cm între ele, începând de la coamă până la poale. Am montat folia la peretele frontal și la cel din spate, după care au urmat pereții laterali, numai că aici pentru a putea aerisi solarul în zilele călduroase am îndoit marginea de sus a foliei pe o sârmă moale de zinc și am însăilat-o din loc în loc cu ajutorul unor cuie subțiri și lungi pe post de agrafe. Cu ajutorul acestei sârme și a unor cuie bătute din metru în metru pe leațul de sus la partea inferioară, am prins folia în partea de sus a peretelui. În final, am montat folia la acoperiș după care toate îmbinările foliei și de-a lungul leaților le-am întărit cu șipci subțiri bătute în cuie.
La acoperiș am întărit, din loc în loc, cu niște panglici din plastic prinse pe coamă și pe marginea de sus a peretelui lateral pentru ca folia de aici să nu fie umflată de curenții de aer. După terminarea construc-ției, am trecut la amenajarea interiorului astfel:
  am cernut pe toată suprafața pământului din solar un sac de var praf
 am împrăștiat 2 căruțe de gunoi de grajd neputrezit, peste care am pus un strat de pământ de 5-7 cm cernut prin ciur, după care am pus un strat de circa 15 cm de pământ a-mestecat cu gunoi de grajd bine putrezit
 am dezinfectat pământul de 2 ori prin stropire cu zeamă bordeleză
 la nivelul înăl-țimii pereților am montat în lungime 7 fire de sârmă zincată, pentru cele 7 rânduri ce urmau să fie plantate.
Pentru a susține mai bine greutatea legumelor am pus și transversal câte o sârmă la fiecare rând de stâlpi. Am sădit plante pe ele, 7 rânduri și le-am udat zilnic, având robinet cu apă în solar tras de la hidrofor.
Când au început să crească, le-am legat cu sfoară de plastic de tulpină, cu un ochi slab și de sârmele de sus din dreptul fiecărui rând. Am stropit plantele din solar cu zeamă bordeleză săptămânal, iar mai târziu contra musculiței albe de seră, cu o soluție ecologică formată din 10 l apă, 200 ml săpun lichid și 500 ml alcool (sanitar) denaturat, adică diluat cu apă. Toamna scot din solar toate resturile vegetale, ard cu arzătorul de la butelie pământul, dezinfectez cu piatră vânătă și var praf, după care cu o furcă răscolesc pământul. În final plantez arpagic pentru ceapă verde, ceva salată și spanac. În primăvară, după recoltarea acestor produse, începe ciclul legumelor de primăvară.
De la o rudă din Brăila am făcut rost de ceapă 7 frați, care este foarte productivă, însă se caracterizează prin faptul că în vârful tijei face direct arpagic, iar dacă timpul este ploios face acel arpagic chiar pe 2-3 nivele. După uscare am luat acele tije cu arpagic, iar bulbii fiind mai slab dezvoltați, i-am lăsat în pământ. În apropiere am pus varză de toamnă și udând-o mereu m-am trezit că din acei bulbi de ceapă au răsărit câte 7-8 cepe verzi. Observând că pe lângă pereții solarului în exterior, pământul este umed mai mereu, am făcut o rigolă de 30 cm lățime și 10 cm înălțime, unde am plantat arpagic roșu și salată.
Tot în primăvară am mai observat că în momentul an care apăreau primele flori la castraveți în scurt timp dispăreau toate. Am urmărit și am văzut cum vrăbiile mâncau toate florile, dar numai de la castraveți. Pentru a împiedica acest fenomen, am montat la ușă o perdea, iar pe laturile unde folia coboară pentru aerisire am montat o plasă textilă și astfel în câteva zile am obținut castraveții așteptați.
Vă doresc succes în toate!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *