Am meșterit mai multe ghirlande

Florentina Irimia
Florentina Irimia

Dragă redacție,
Mulțumesc pentru publicarea scrisorilor mele și pentru premiile oferite. Am folosit acești bani pentru materiale necesare bricolajelor de toamnă care pot aduce bani.

Florentina-Mihaela Irimia, București

Zilele acestea am împodobit casa cu decorațiuni de toamnă. Vă prezint unele dintre acestea: o ghirlandă din frunze de fetru, alta din frunze de hârtie și două tablouri cu frunze presate. Șabloanele pentru frunze le-am decupat din carton folosind frunzele presate, al căror contur l-am preluat.
Pentru prima ghirlandă am confecționat frunze din două straturi de fetru, în culori care simbolizează toamna. Am combinat verde-închis, maro, violet, purpuriu cu alb natur, roz pal, maro deschis, contrastul fiind astfel evident.
Pentru a fi cât mai vizibile, am cusut nervurile frunzelor cu ață de brodat în culoare contrastantă și pusă în mai multe fire. Dintr-un fir de lână gros am croșetat un șnur pe care din loc în loc am introdus și câte o mărgea de lemn. Frunzele le-am cusut după aceea pe șnur.
Pentru cea de-a doua ghirlandă am folosit hârtie de desen pe care am lipit șervețele de hârtie cu model. La fel, șervețelul ales avea motive în culorile caracteristice toamnei: galben, portocaliu, verde închis, albastru-cenușiu. Frunzele decupate au fost fixate pe un lanț croșetat din lână groasă. Între frunze am înșirat mărgele de lemn galbene.
Pentru tablourile cu frunze presate am folosit carton ondulat recuperat din diferite ambalaje. Am decupat o ramă-contur pe care am lipit-o pe o foaie de carton suficient de mare în raport cu mărimea frunzei. Am folosit un adeziv universal sub formă de stick, ușor de aplicat și care nu înmoaie cartonul. Drept fundal pentru frunză am lipit o foaie de hârtie colorată, aleasă astfel încât să se armonizeze cu nuanța peretelui pe care am sprijinit tablourile.
Frunza am fixat-o cu bandă dublu adezivă.
Îmi plac mult și mănunchiurile de frunze naturale așezate în ulcele de pământ, dar avem o pisică năzdrăvană care se joacă mult cu ele, îi place foșnetul lor, și le face bucăți-bucăți.
În bucătărie, pe un raft, am adunat dovleci decorativi și tărtăcuțe, castane și ghinde, care vor fi mai târziu înlocuite cu decorațiuni de iarnă.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *