Am obținut mere mari fiindcă știu să îngrijesc pomii bine

pom legat
Foto: arhiva Practic Idei

Pamfiluța Anton, loc. Nereju, jud. Vrancea

Dragii mei,
Vă relatez cum tratez eu pomii din grădina mea, astfel că astă toamnă am obținut mere mari și sănătoase.
Am plantat acum 4 ani meri sănătoși, cu trunchiul drept, cu ramuri dezvoltate și cu rădăcina bună.
Plantatul pomilor se execută toamna sau primăvara, cum am preferat eu. Am făcut o groapă și, înainte de plantare, am fasonat (tăiat) rădăcinile pomilor acolo unde erau vătămate și am îndepărtat rădăcinile uscate. După aceea am făcut o mocirlă din pământ cu gunoi de vacă și apă în groapă, am înmuiat rădăcina în acest amestec (gunoiul de animale în timp de secetă ține umezeală), apoi am adăugat pământ. E bine ca la această operație să te ajute cineva, pentru că, în momentul când trebuie să adaugi pământul în groapa cu pomul respectiv, trebuie ținut de puiet cu ambele mâinile, căci altfel, se zice din bătrâni și am verificat, după 3 ani rodește un an da, iar următorul nu.
Pe când eram copil, la părinți aveam în grădină un păr mare, dar niciodată nu rodise. Într-o primăvară, tata mi-a zis să merg cu el în gădină că vrea să taie părul. A luat cu el toporul și mi-a zis să spun: „Nu-l tăia că face pere!“. De-abia am reușit să rostesc cuvintele, pentru că mi se părea hazliu și greu de crezut să aibă efect, totodată așteptam cu nerăbdare să văd dacă este adevărat. Mare mi-a fost surpriza când părul nostru a rodit!.
Revenind la pomii mei, rădăcina trebuie să fie foarte bine fixată în pământ, pentru că se dezvoltă și la un vânt mai puternic, dacă nu este bine prins, copacul este smuls foarte ușor. După plantare și călcarea cu picioarele a pământului, am udat și în jurul pomului, am făcut o gropiță în jurul tulpinii, ca de câte ori udam, apa să fie absorbită de rădăcini. La 2 săptămâni udam pomul și am bătut un arac (băț), astfel încât acesta să fie cam la 10 cm sub ultima ramură a coroanei și l-am legat de trunchi. Legăturile trebuie să fie lejere pentru a nu produce răni pe coaja trunchiului.
În anii care au urmat plantării, am executat tăieri de formare a coroanei. În fiecare primăvară, am tăiat lăstarii de la bază, cei iviți din trunchi. Această perioadă de tinerețe durează până când încep să rodească.
Perioada de maturitate este cea mai lungă. Apar primele fructe, iar în coroană cresc lăstari, dar aceștia sunt mai mici decât cei care apăruți  în perioada de tinerețe. Și cu cât pe plante se formează mai multe fructe, cu atât lăstarii sunt mai subțiri și mai scurți. Eu am avut grijă să corelez numărul de fructe și de lăstari, astfel încât pomii să asigure în fiecare an o producție constantă și de bună calitate.
Ca și omul, copacii ajung la perioada de bătrânețe. Am înlăturat lăstarii lacomi (lăstarii viguroși, dar fără muguri de rod), apoi ramurile uscate, bolnave și cele care au o poziție necorespunzătoare. Ramurile groase le-am tăiat cu ferăstrăul de mână. Toate aceste lucrări le-am executat primăvara devreme, când copacii nu au frunze. Tot atunci am scurtat lăstarii verzi. Acești lăstari consumă foarte multă sevă, iar fructele care se formează rămân mici. Anul trecut am avut o producție de mere foarte bună calitativ (fructe mari, sănătoase). Anul acesta nu a mai fost cazul să facem altoiri, pentru că ne-am ocupat de asta în anii precedenți, folosind metoda prin despicătură.
Am fost foarte atentă la bolile care apar la pomi, pentru că provoacă scăderea producției și a calității. Cele mai frecvente sunt:
-rapănul – atacă frunzele, fructele și lăstarii. Această boală apare când sunt ploi foarte multe;
-făinarea mărului – părțile atacate parcă sunt presărate cu un strat fin de făină;
putregaiul brun al mărului – apare pe flori, frunze, ramuri și fructe.
În afara acestor boli, pomii sunt afectați și de atacul dăunătorilor ca: păduchii verzi, viermele merelor, gărgărița florilor de măr și omizi.
Toate acestea pot fi combătute prin stropiri. Unele substanțe se pot folosi împotriva mai multor boli sau dăunători (zeama bordeleză – în combaterea manei, a rapănului, iar altele, pe  bază de sulf –  împotriva făinării). Iar pentru combaterea mai multor dăunători și boli se utilizează amestecuri de substanțe.
Când am efectuat aceste stropiri, am purtat salopete, mănuși, măști și ochelari de protecție. Cei care lucrează cu așa ceva, până nu termină lucrul, nu au voie să mănânce sau să fumeze. După ce am terminat această activitate, m-am schimbat de salopetă și m-am spălat foarte bine cu apă și săpun pe mâini.
Alte măsuri prin care eu am combătut aceste boli:
-adunarea și arderea frunzelor uscate;
-tăierea și arderea vârfurilor ramurilor atacate masiv  de boli (ca făinarea);
-adunarea și arderea cuiburilor de omizi și a fructelor putrede sau uscate;
-curățarea prin răzuirea trunchiului de coaja uscată, ceea ce cade după răzuire se arde. Sunt distruse multe ouă, insecte care se ascund iarna sub scoarța uscată a pomilor;
-arătura adâncă de toamnă prin care se scot la suprafață insectele sau larvele care iernează în pământ. Acestea sunt distruse de ger sau mâncate de păsări.
Între pomi, eu am cultivat și alte plante, dar am executat lucrări corespunzătoare: plivitul, răritul și prășitul. Iar vara când este secetă, am executat udatul manual, în cazul meu cu găleata, de câte ori a fost nevoie. Toamna, după recoltatul fructelor, am săpat cu hârlețul printre pomi și am administrat îngrășământ natural. În toamnă, am adus de la stână gunoi de oi și l-am împrăștiat uniform pe suprafața întregii grădini. Toată toamna și iarna s-a macerat foarte bine, datorită apei de la ploi și zăpadă și plantele și-au luat din pământ substațele hrănitoare necesare. Toate cele bune!
Principalele lucrări necesare la pomi în cursul anului:

  • văruirea copacilor și controlarea tulpinii, stropirile de iarnă (în lunile XII-II)
  • tăierile de formare a coroanei (în lunile II-III)
  • dezvelirea trunchiurilor la pomi tineri (III)
  • legatul de araci și revizuirea legăturilor (III-IV)
  • aratul printre rânduri (III, XI)
  • săpatul pe rând (V-VIII)
  • discuitul (IV-VIII)
  • plantatul pomilor (III-IV, X-XI)
  • fertilizarea cu îngrășământ  natural (III-V, X-XI)
  • udarea (V-VIII)
  • învelirea pomilor (X-XI)
  • adunatul zăpezii în jurul pomilor pe rod (III)
  • curățatul pomilor tineri (XI-III)

 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *