Am petrecut sărbătoarea Paştelui la Paris

la Paris
Foto: Maria Radu

Maria Radu, Reșița, jud. Caraș-Severin

Dragi prieteni, Vă scriu cu multe emoții despre bucuria de a-mi vedea visul împlinit: acela de a petrece vacanța de Paşte în oraşul culturii. Invitația a venit din partea unei foste eleve, Zlatia Cocar, care mi-a fost şi gazdă şi ghid.
Sosită pentru prima dată în această metropolă cosmopolită, am fost interesată să văd cum e prezentată țara mea şi ce instituții culturale româneşti găsesc aici. Însetată de cultură şi cunoscătoare a culturii şi civilizației franceze şi universale n-am ratat ocazia să văd cea mai vestită pictură: Gioconda lui Leonardo da Vinci, expusă la Muzeul Luvru. Amintirea tragediei dispariției din această lume a celei mai iubite femei din lume m-a îndemnat să văd locul unde prințesa Diana este venerată. Apoi mi-am dorit să văd monumentul care-l adăposteşte pe

Napoleon, primul soldat al planetei. Am profitat de această oportunitate ca să călătoresc cu un mijloc de transport, un rod al tehnicii franceze de vârf: TGV-ul, trenul de mare viteză. Ajunsă la Paris am fost cucerită de atmosfera de sărbătoare care plutea în aer, o atmosferă calmă, cu oameni politicoşi, veseli şi femei elegante. Peste tot, în magazine plutea mirosul de ciocolată proaspătă care venea de la găinile de ciocolată  în mărime naturală, de la ouă de ciocolată şi de la alte sortimente de bunătăți îmbietoare.

Legenda spune că înainte de Paşte, clopotele bisericilor pleacă la Roma, apoi revin din călătoria lor încărcate de ouă de ciocolată pe care le golesc în grădini. Această legendă simbolizează naşterea lui Cristos, renaşterea. Dar pentru copii este momentul vânării ouălor. În dimineața Paştelui copiii fug afară să caute figurine de ciocolată. Conform tradiției de Paște, clopotele bisericilor nu mai sună din Joia sfântă până în Duminica Paştelor. Ca două bune creştine, Zlatia şi cu mine, ne îndreptăm spre biserica Sacre-Coeur, în Vinerea Mare. Difuzoare puternice fac ca slujba din Vinerea Mare să se audă clar, chiar dacă circulația era atât de intensă. Sutele de credincioşi urcau în  valuri treptele ca să facă loc celor care sosesc. La Basilique du Sacre-Coeur, adică Biserica Inimii Sfinte a fost ridicată pe colina Montmartre. Fațada este impresionantă. Grădinile de sub locul din fața bisericii oferă cea mai bună vedere asupra domului şi turlelor bisericii. Istoricul ei merită cunoscut. La începutul războiului franco-prusac din 1870, doi oameni de afaceri catolici făceau un legământ: acela de a construi o biserică consacrată Inimii Sfinte a lui Cristos dacă Franța ieşea victorioasă din conflict. Cei doi bărbați au văzut Parisul cruțat de invazie, în ciuda războiului şi a unui lung asediu, şi construcția bisericii începu în 1875 sub direcția arhiepiscopului de Paris. Terminată în 1914, biserica a fost sfințită abia în 1919, după victoria Franței asupra Germaniei. Puteți admira aici unul din cele mai mari clopote din lume; acesta cântăreşte 18,5 tone şi limba de clopot (batantul), 850 kg. Domul ovoid este al doilea vârf al Parisului, după Turnul Eiffel. Statuia lui Cristos, statuia cea mai importantă a bisericii, domină simbolic doi sfinți de bronz. De mai mult de două secole, colina  Montmartre este sinonimă cu pictura. Astăzi pictorii de pe străduțe prosperă grație mulțimii de turişti care frecventează acest cartier.

Ne strecurăm printre turişti şi urcăm în Place du Tertre, un loc pitoresc care la cei 130 metri altitudine este punctul cel mai ridicat al Parisului. Astăzi, el este populat de pictori ai căror predecesori începură să expună munca lor în secolul XIX. Place du Tertre este mărginită de restaurante dintre care La Mere Catherine datează din 1793. Noi ne oprim la cafeneaua „Chez Eugene”, la o masă liberă pentru care ne bucurăm. La masa vecină un cuplu de englezi vorbeau fericiți cu o cunoştință cu care s-au întâlnit întâmplator la Paris şi erau atât de exuberanți că pe noi si vecinii din dreapta, o familie  de informaticieni din San Diego, Mexic, ne-a pufnit un râs sănătos, venit dintr-o solidaritate latină. Dacă tot eram în zonă ne-am hotărât să încheiem această zi cu o vizită la Moulin Rouge. Un soare cald ne-a moleşit şi ne-am oprit să ne odihnim. Eu îi spun prietenei mele că această construcție păleşte pe lângă adevăratele monumente ale urbei de pe Sena. Lângă noi se desprinde dintr-un grup o tânără care se bucura din tot sufletul că aude vorbindu-se româneşte. Alina este din Satu Mare şi ne spune că studiază psihologia în Olanda, la Utrecht, iar la Paris venise cu colegele ei în weekend.

Sunt nerăbdătore să văd, sâmbătă, celebrul Turn Eiffel. Ne plimbăm prin Place de Trocadero şi ne îndreptăm spre celebrul turn construit de inginerul Gustave Eiffel pentru Expoziția universală din 1889. Pentru ascensoarele turnului său, Eiffel prefera siguranța şi nu viteza. Vara şi iarna, turişti din toată lumea vin să vadă simbolul metropolei şi să urce ca să vadă panorama oraşului. În lunile iulie şi august trebuie să aştepți câte două ore la coadă până să urci. Numai etajul trei poate primi 800 de persoane, la o înălțime de 276,13 m de sol. Din galeria panoramică, pe vreme senină, se poate vedea la o distanță de 40 km. La etajul doi te poți opri la restaurantul Jules Verne, apreciat nu numai pentru mâncare, dar şi pentru vederea pe care o oferă.

De la turn plecăm spre podul Alma în al cărui tunel a survenit moartea lui Lady Di la 31 august 1997. Flacăra Libertății de pe podul Alma a devenit un loc de omagii consacrate Dianei Spencer, cunoscută de noi ca Lady Di. Punem şi noi o floare şi o lumânare în memoria celei mai iubite femei din lume. Trei miliarde de oameni au asistat la ceremonia ei televizată, iar funeraliile de la abația din Westminter, la 6 septembrie, au adunat aproape 3 milioane de oameni la Londra. Mai mult de 1 milion de buchete au fost depuse la domiciliul londonez din palatul Kensington. Fără Lady Di lumea noastră este mai săracă. Plimbarea noastră se continuă la Domul invalizilor, un adevărat monument memorial militar. Acesta adăposteşte mormântul împăratului Napoleon Bonaparte din anul 1861, când rămăşițele sale au fost plasate în cripta domului. Am căutat să văd şi eu statuia lui Napoleon I din Paris. Statuia, amplasată în vârful unei coloane din Place Vendome, Paris, ridicată în anul 1810, se pare că are în compoziția sa bronz din tunurile fabricate la Reşița şi capturate de armata  napoleoniană. Pe Avenue Montaigne vedem renumita Casa de mode Christian Dior. Ne oprim apoi la o cafenea de pe Champs-Elysees. Este bulevardul principal, cel mai cunoscut şi mai prestigios din Paris, acela al marilor defilări şi celebrărilor oficiale. O reuşită tehnică şi estetică este podul Alexandre III.

Mă opresc să văd apoi Arcul de Triumf. Napoleon a pus prima piatră a acestui prestigios monument în 1806, dar trupele sale n-au avut ocazia să defileze pe sub el. Lucrările s-au terminat abia în 1836 sub domnia lui Louis-Philippe. Construcția măsoară 50 de metri în înălțime şi 45 m lărgime. Toate lucrările arată victoriile armatelor franceze pe câmpurile de luptă. De exemplu, bătălia de la Austerlitz arată armata lui Napoleon spărgând gheața lacului Satschan în Austria pentru a îneca trupele duşmane. M-am oprit la acest exemplu pentru ca geniul militar al întâiului soldat al planetei m-a fascinat. Am citit şi recitit istoricul bătăliei de la Austerlitz câştigată de Împărat. Nu ratăm, în drumul nostru, Parfumeria. Mă topesc la vederea cosmeticelor de calitate aranjate îmbietor şi cu profesionalism. Chiar ştiu să-şi vândă marfa, francezii! Încercăm şi noi parfumuri autohtone şi străine şi n-am mai pleca din magazin. Avem întâlnire cu Dana, colega româncă a Zlatiei şi ne grăbim. Sunt convinsă că atât de tare miroseam, că Dana ne-a strigat de la vreo 30 de metri că „voi ați fost la parfumuri!!!” E început de aprilie, e cald la Paris şi e atât de plăcut.

Ne oprim în curtea muzeului Luvru ca să admirăm piramida de sticlă de la intrare şi ca să văd arhitectura fostului palat. Dar eu revin singură ca s-o văd pe celebra Gioconda. Ne plimbăm în Place de la Concorde şi în Jardin de Tuilleries, un parc în care s-au amenajat distracții pentru copii. Ne oprim la Notre Dame, acest edificiu religios care a fost puternic asociat istoriei metropolei. Ridicată pe locul unui fost templu roman, construcția a început în 1163 şi a durat 170 de ani, timp în care aici s-au succedat tăietori în piatră şi arhitecți. În jurul anului 1330 ei au terminat această capodoperă gotică. În interior te simți copleşit de tot ceea ce-ți transmite acest loc încărcat de istorie şi de putere cerească. Merită să vii până aici şi să vezi totul. Coborâm apoi la stația de la catedrală ca să luăm bilete pentru o plimbare cu vaporul. Mă uimeşte curățenia din jur, parcă n-ar trece pe acolo zilnic mii de turişti şi parizieni. Duminica este Ziua Sfântă a Învierii la catolici. În tradiția oraşului se organizează crosul Parisului. Urmărim şi noi, în colțul nostru izolat, din Noisiel, marea întrecere. În final, 5 românce au fost în fruntea plutonului. Ne-am bucurat până la lacrimi. Încă o victorie românească în urbea de pe Sena. Vorbim amândouă despre instituțiile româneşti care ne promovează şi ne fac cunoscuți în lume în această capitală a culturii. Un edificiu public cu o asemenea misiune este Institutul Cultural Român fondat în 1990 la Paris. Zlatia cunoaşte mulți români stabiliți aici. Pe unii i-a întâlnit la Biserica ortodoxă. Ne propunem să mergem la biserica noastră ortodoxă „Sfinții Arhangeli Mihail, Gavriil şi Rafail” situată în Cartierul Latin, pe strada Jean de Beauvais, nu departe de Notre Dame. Pentru toți românii, indiferent de statutul lor social, această biserică reprezintă o oază de românitate în Oraşul Luminii.

În Cartierul Latin vizităm venerabila Sorbona creată în 1253 de Robert de Sorbon, pentru studenții săraci. O atmosferă inimitabilă pluteşte în această parte a Capitalei. Pe bulevardul Saint Michel admirăm fântâna cu acelaşi nume. Tot în Cartierul Latin vizităm Panteonul, monumentul francezilor iluştri. Între Cartierul Latin şi Montparnasse, pe malul stâng al Senei se află una dintre cele mai mari grădini ale capitalei: Grădina Luxembourg – Jardin du Luxembourg. Ea oferă linişte şi pace în inima cetății. Profităm şi noi de soare şi de un loc pe marginea bazinului grădinii. Gazda şi prietena mea are cursuri la Şcoala națională de trezorerie pe care o frecventează ca urmare a unei burse de studii pentru un an şi jumătate. Aşa că-mi scrie corespondențele la metrou, limba o cunosc şi trebuie să mă descurc singură cu vizita la Luvru. De la Noisiel iau trenul, RER, apoi metroul până la Luvru. Istoria muzeului coboară la fortăreața construită de Philippe Auguste în 1190 pentru a proteja cetatea de raidurile wikingilor care coborau pe fluviu. De-a lungul timpului clădirea primeşte diferite destinații. În 1989 i s-a adăugat piramida din sticlă care luminează intrarea în centrul curții Napoleon. Stau şi eu vreo două ore la coada de la intrare, ca toată lumea, excepție făcând japonezii. Cunosc cu această ocazie o familie de profesori de istorie specializați pe antichitate din Bretagne. După ce ne oprim la strămoşii noştri comuni, eu urc spre Departamentul picturi pentru a-mi vedea preferata: Gioconda lui Leonardo da Vinci. Regele Francois I îl invită pe pictor să vină să lucreze în  Franța şi acesta aduce cu el prețiosul tablou, în 1515. Trei ani mai târziu pictorul moare în brațele suveranului. În sala numărul 6, sala Giocondei, se poate vedea şi tabloul Les Noces de Cana, adică Nunta din Cana şi pictura venețiană din secolul al XVI-lea. După patru ani de lucrări, realizate mulțumită susținerii Televiziunii nipone – Nippon Television Network Corporation, sala Statelor îşi deschise porțile la 6 aprilie 2005. Este ocazia pentru Gioconda lui Leonardo da Vinci şi Nunta din Cana de Veronese să se regăsească în sânul unei săli aproape noi. Aceste opere de o valoare inestimabilă pentru omenire sunt prezentate împreună sub o sticlă specială care să le protejeze. Ele sunt înconjurate de alte picturi, în special de picturile Renaşterii venețiene. Atracția principală pentru orice vizitator este acest tablou, Gioconda sau Mona Lisa realizată de Leonardo da Vinci în anii 1503-1506. Tabloul reprezintă o femeie cu o expresie blândă, gânditoare şi cu un surâs abia schițat. Vorbim despre o pictură în ulei pe lemn de plop cu dimensiunea de 77×53 cm, care are ca fond un peisaj imaginar. Până seara vizitez cât cuprind din picturile italiene şi nordice. Pictorii francezi sunt la muzeul d‘Orsay. Numai picturile lui Delacroix pot să le admir în linişte la etajul superior. Faptul că am putut să văd cel mai renumit tablou, în evaluarea realizărilor vieții mele este următorul ca realizare după copiii mei. A doua zi plec cu TGV-ul la naşii copiilor mei de la Vendat, lângă Vichy. Zlatia mă conduce la gara Lyon. Am emoții pentru că astăzi călătoresc pentru prima dată cu un asemea tren performant. La viteza pe care o avea nu mi s-a clătinat nici cafeaua în ceaşcă! De la Vendat m-am întors la Paris. Mi-au rămas multe de vizitat, dar mai ales atelierul lui Brâncuşi de la Centrul Georges Pompidou. Ne-am întors cu autocarul nostru, din gara Austerlitz, toți, încărcați cu multe cadouri şi cu un bagaj prețios: amintirile plăcute!



One thought on “Am petrecut sărbătoarea Paştelui la Paris

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *