Am profitat de oferta toamnei în ghinde, frunze și conuri

Foto: Raluca Chiriac

Raluca Chiriac, Buftea, jud. Ilfov

Dragi prieteni,
Natura ne oferă destule elemente decorative de care putem profita din plin, mai ales toamna, când găsim toate culorile. Acum este momentul potrivit să strângem „materiale“ necesare pentru decorațiuni.
Operațiunea poate decurge fie într-un parc, fie în grădină sau de preferat într-o pădure, căci aici există multe specii de plante ce pot decora un colț de casă, incluse într-un tablou potrivit. Am adunat mușchi de copac de un verde proaspăt, ghinde cu și fără “pălărie”, castane, măceșe, alune de pădure, crenguțe de tuia, conuri de brad, frunze multicolore, de diferite dimensiuni și forme. Pentru început am realizat un gard din bețe de la înghețată, pe care le-am lipit cu aracet de bucățile de lemn ce au fost în prealabil tăiate la dimensiunile de care aveam nevoie și șlefuite cu ajutorul rindelei electrice. Drept teren, am folosit o bucată de placaj, potrivit de gros pentru a susține decorațiunile ce urma să le aranjez;
Moara de vânt au primit-o părinții mei cadou, mi s-a părut interesantă și potrivită pentru acest decor, așa că am utilizat-o încercând să înlocuiesc o casă. Câteva dintre decorațiuni le-am transformat în oameni de diferite forme și le-am “acordat priviri și zâmbete” pentru a le oferi o personalitate aparte (acestea sunt realizate din etichete cu adeziv tăiate la dimensiunile și formele dorite și în funcție de nevoie – colorate cu diverse culori), părul este format din resturi de lână.
Am vopsit cu sprayuri colorate niște conuri de brad și ciulini, pentru a le oferi un aspect mai colorat și a înfrumuseța tabloul de toamnă. Ciupercuțele am vrut să le fac tot cu spray-ul, dar nu prindea culoarea pe ghinde și nici pe pălăria acestora, așa că le-am îmbrăcat în hârtie colorată. Din măceșe am confecționat cerculețe, ce au un aspect plăcut și culoarea acestora intră bine în contrast cu predominantul verde.
Desupra placajului am așezat bucățile de mușchi de copac, am tăiat iarba mărunt pentru a umple locul gol (să nu se vadă placajul), am așezat aleatoriu “oamenii” și restul decorațiunilor, am pus pentru înfrumusețare și câțiva trandafiri, frunzele uscate le-am răsfirat ca un covor. Gardul am vrut să păstreze o culoare naturală, să-mi amintească de toamna la țară, când majoritatea gardurilor aveau culoarea lemnului.



3 thoughts on “Am profitat de oferta toamnei în ghinde, frunze și conuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *