Am refăcut practic casa de la țară

ciment si mistrie
Foto: arhiva Practic Idei

Gheorghe Trandafir, București

Dragă redacție, Vă scriu despre amenajarea casei de la țară, unde petrecem sfârșitul de săptămână și unele concedii.
Apreciez nespus de mult revista aceasta. În vara anului 2010 când am ieșit la pensie, am hotărât împreună cu soția să modernizăm puțin casa de la țară a mamei soacre, din loc. Lăunele de Jos, com. Dămicei, jud. Vâlcea, unde petrecem de regulă sfârșitul de săptămână și o mare parte a concediilor de odihnă. Așadar, casa era compusă din 2 camere și un antreu (partea zidită) din cărămidă și o cameră și bucătărie din paiantă în prelungirea casei. Acoperișul era făcut în mai multe ape, din țiglă care din cauza intemperiilor a început să cedeze. Am început cu demolarea verandei, livingului și holului dinspre bucătărie, după care am săpat șanțuri și am turnat fundația din beton armat. A urmat turnarea stâlpilor de rezistență, am făcut zidurile, după care am turnat centura. Deasupra centurii am montat grinzile de lemn, am făcut tavanele din plăci de gips-carton, le-am izolat cu vată minerală printre grinzi, iar peste grinzi prin pod am bătut cherestea de brad de 2,5 cm grosime. Singura încăpere la care am turnat placă de beton armat este cămara de alimente și deasupra intrării, căci sus am construit o terasă acoperită. Am construit acoperișul în 2 ape, apoi l-am învelit cu plăci ondulate, iar deasupra antreului am făcut o lojă. De asemenea, deasupra intrării din partea de vest am realizat o copertină pentru a proteja scara de intemperii. Pentru acoperiș am angajat un me-seriaș, însă văzând că nu a făcut ceea ce eu i-am cerut, am renunțat la el, ca restul lucrărilor să le fac de unul singur. Deci, instalația electrică, instalația de alimentare cu apă și cea de evacuare (la canal), montatul ușilor metalice, al geamurilor tip termopan și tot ce a mai fost necesar, le-am executat cu mâna mea. Având hidrofor montat lângă fântână, am tras apă curentă în baie, bucătărie, cămară, terasă, pod, în spatele casei, în fața casei, la păsări, în bucătăria de vară, în solar și pe ulița de la intrarea în curte până la șosea. Când voi termina de zugrăvit și totul va fi pus la punct, vă voi face o invitație pentru a vă convinge cât de practic și bine am lucrat și a vedea tot ce am putut eu realiza în câțiva ani de zile. Vă doresc sănătate și spor în noul an!



One thought on “Am refăcut practic casa de la țară

  • September 15, 2014 at 9:48 am
    Permalink

    Pensinoarii nostri nu pot sta deloc, felicitari pentru initiativa ! Ar fi frumos daca mai multi oameni ar revona casele batranesti de la tara, cu simtul gospodaresc de care ati dat dvs, dovada.Jos palaria, dle Trandafir !

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *