Am scăpat de urâtele cearcăne cu remedii naturale

castravete curatat
Foto: arhiva Practic

Angela-Emilia Beldean, Târgu Mureș

Dragă redacție, Stresul, oboseala, somnul insuficient, lucrul prelungit la calculator și privitul la televizor sunt responsabile de cele mai multe ori de apariția inesteticelor cearcăne.
În comerț se găsesc multe produse create s pecial pentru atenuarea cearcănelor, dar care sunt la prețuri pe care eu nu mi le pot permite să le cumpăr și atunci am apelat la tratamentul natural, pe care l-am aflat de la prietene și cunoscuți. Pentru a vindeca pielea afectată de cearcăne am consumat alimente bogate în vitamina C; citricele și sucurile din citrice, broccoli, zarzavaturile cu frunze verde închis, ardei iute, căpșune, kiwi etc. Pentru a curăța bine zona sensibilă a ochilor, am aplicat felii de castravete cu efect de peeling (curățare). Castravetele calmează pielea și atenuează cearcănele. Am tratat în fiecare seară zona sensibilă cu felii de castravete înmuiate zece minute în suc de lămâie, ținute pe ochii închiși. De asemenea, am folosit felii de cartof tăiate astfel încât să se așeze bine pe pleoape și pe zona de sub ochi; se țin 10-15 minute pe ochi, apoi pielea se clătește cu apă călduță. Eficiente sunt și compresele cu infuzie din flori de tei, cu ceai de albăstrele sau infuzia din petale de trandafir. Se face dintr-o lingură de plantă la 100 ml apă și se aplică pe ochi alternativ comprese calde și reci, timp de 15 minute. Se încheie cu compresa rece. Sub ochii umflați se pun două bucăți groase de avocado și se va vedea diferența. Vă doresc multă sănătate și spor în toate!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *