Am transformat hârtia de ziar în coșulețe pentru mărunțișuri

cosulete din hartie
Foto: Carmen Alina Miculaiciuc

Carmen-Alina Miculaiciuc, loc. Repedea, jud. Maramureș

Distinsă redacție, după o absență destul de lungă, vă scriu din nou despre pasiunea mea de a recicla diferite obiecte.
Îmi plac decorațiunile pentru casă, deoarece sunt delicate și dau un aspect deosebit, dar cum cele din comerț sunt scumpe și nici nu se compară cu unicitatea lucrului făcut de mână, am hotărât să meșteresc eu câteva decorațiuni care să-mi înveselească locuința. Dintr-o scândură am obținut două tablouri, iată cum: Am tăiat din scândură două bucăți la dimensiunile dorite, apoi le-am vopsit cu negru. Pe o foaie de hârtie am desenat o inimă pe care am decupat-o, apoi am fixat inima pe mijlocul tabloului și am bătut cuiuțe de jur împrejurul inimii, am scos șablonul-inimă și am înfășurat ața de sus în jos, de jos în sus, apoi în toate direcțiile. La final am obținut două tablouri de mare efect și cu costuri zero zic eu, deoarece toate materialele le aveam acasă. Din ziare am realizat câteva coșulețe numai bune pentru depozitarea diferitelor mărun-țișuri. Am rupt paginile de ziar, apoi cu ajutorul unei andrele am rulat hârtia obținând niște bețe. Fiecare bețigaș l-am rulat cât mai strâns lipindu-l din loc în loc până am obținut fundul coșulețului. După bază, am început să fac părțile laterale care trebuie să urce ușor cu fiecare baghetă. Am urcat cu baghetele în spirală puțin câte puțin, astfel încât coșulețul să crească în înălțime. Pentru a rezista în timp, am vospit coșulețe cu vopsea și le-am lăsat să se usuce câteva zile, iar rezultatul se poate vedea și în fotografia alăturată. Niște cutii de la pantofi îmbrăcate în tapet, decorate cu pene, câteva floricele din hârtie și perdea, au fost transformate în obiecte decorative și utile, iar din niște boabe de cafea expirată am făcut o vază rotundă de mare efect (am mototolit hârtia până am obținut o minge, am acoperit mingea cu ață, apoi am lipit boabele de cafea, iar pentru rezistență, am lăcuit). Vă doresc multă sănătate și sper ca aceste idei să fie de folos cuiva!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *