Am udat gladiolele o dată pe săptămână, dar abundent

flori de gladiole
Foto: Ana Pop

Ana Pop, Baia Mare, jud. Maramureș

Dragă redacție,
Când am început să renovez casa de la țară nu știam mai nimic despre flori, aveam doar o tufă de narcise și una de crizanteme, dar lucrurile s-au schimbat.
Încet-încet, am mai luat o sămânță de un fel, o sămânță de alt fel, am început să citesc tot ce prindeam în mână despre creșterea și îngrijirea florilor. Din Practic-Idei am învățat o mulțime de lucruri. Au trecut de atunci ani buni, am flori de toate soiurile, sunt foarte mândră de grădina mea.
Iubesc mult hortensiile, daliile, panseluțele și multe alte flori, care îmi fericesc privirea. Vă trimit sfaturi testate, care mi-au dat întotdeauna rezultate spectaculoase.
Am câteva hortensii minunate. Pe acestea le fertilizez cam în luna iunie-iulie, dar niciodată după luna august, pentru că altfel nu se pot pregăti de iernare. Ca să înflorească mai bine, folosesc un fertilizator bogat în fosfor. La dalii îndepărtez întotdeauna florile uscate, pentru a le stimula să formeze noi boboci.
Panseluțe plantez mai multe fire la un loc, de mai multe culori. Straturile sau rondurile de panseluțe le înconjor cu pietriș, pentru a nu le năpădi ierburile.
Mărărițele, cum le spune la noi, sau mai drăguț fluturași, nu îmi lipsesc. Au un miros spectaculos. Am ales soiul cu parfum de vanilie și cacao, cu florile de culoarea ciocolatei (Cosmos Atrosanguinea) la recomandarea unei prietene. Am făcut o alegere bună, sunt minunate.
Am făcut pe partea cu aleea un gard din zămoșițe (Hibiscus trionum). Este minunat și suportă bine tăierile. Este bine să fie tăiate ramurile scurt primăvara, pentru că stimulează înflorirea.
Am și niște zorele, care îmbracă minunat gardul din spatele grădinii, și peretele bucătăriei. Această drăguță plantă oferă un fundal minunat grădinii mele.
Steluțele fac o mulțime de puișori, care consumă o grămadă de substanțe nutritive. De aceea, când le plantez le pun în groapă câțiva pumni de mraniță bine descompusă. Dau bine în ronduri, sunt niște pete de culoare minunate.
Am lăsat-o la urmă pe preferata mea gladiola. Sunt foarte mândră de soiul de gladiole lila, pe care l-am achiziționat anul trecut și care a făcut o floare de toată frumusețea, cum nu am mai văzut nciodată. Am îngrijit mult gladiolele, le-am confecționat o scăriță pentru sprijin, le-am udat doar o dată pe săptămână, în cantități mari, când pământul era uscat, am smuls fiecare fir de iarbă și le-am plantat cam la o distanță de 15 cm între fiecare bulb.
La cârciumărese rup lăstarii laterali pentru a avea flori mai mari.
Flori frumoase să aveți!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *