Am urcat pe jos pe Jepii Mici

Crucea Eroilor
Foto: Beatrice-Roxana Pană

Beatrice-Roxana Pană, Boldești-Scăieni, jud. Prahova

Stimată redacție, Chiar dacă iarna și-a intrat în drepturi depline și călătoriile s-au rărit, nimic nu poate sta în calea imaginației ce ne poate purta în cele mai năstrușnice locuri din magnifica noastră țară.
Cine nu a auzit de Valea Prahovei?! Sau de Munții Bucegi cu faimoasa Cruce de pe Caraiman?! Generații întregi de turiști s-au perindat și s-au minunat de frumusețile patriei noastre, cetatea de piatră a Bucegilor atrăgând an de an doritori de aventură sau pur și simplu de liniște și aer curat. Acum, în epoca vitezei poți ajunge foarte ușor pe platoul Bucegilor cu mașini de teren sau cu tradiționala și comoda telecabină. O altă variantă mai grea și mai frumoasă este cea a mersului pe jos. Unul dintre cele mai interesante trasee este cel ce străbate zona științifică: „Jepi-Caraiman” sau mai pe scurt Jepii Mici. Aventura începe cu un urcuș nu foarte energic și după foarte puțin timp pe malul opus al Văii Jepilor se pot observa cascade, minunate dantelării de spumă formate de bogatele izvoare din Valea Spumoasă. Versantul nordic al Jepilor Mici este destul de împădurit și accesul se realizează prin numeroase serpentine. Atmosfera este relaxantă, aerul este din ce în ce mai curat și bucuria de a urca liberi prin minunatele stâncării se face simțită. Întovărășiți de cântecul păsărelelor ne continuăm excursia, traversăm valea, urcăm pe malul opus printr-un horn și pe nesimțite ajungem la Caraiman (1.600 m altitudine). În fața noastră se ridică un prag de stâncă peste care apele Văii Jepilor se aruncă neobosite formând Cascada Caraimanului, loc impresionant primăvara când zona primește un debit considerabil de apă din topirea zăpezii. Uluiți de acest spectacol neașteptat al naturii ajungem în „Vâlcelul Zăpezilor”, acolo unde neaua este păstrată mai mult timp, indiferent de anotimp. După alte câteva serpentine abrupte prevăzute cu cabluri de siguranță își face apariția și mult doritul pinten, unde se află solitară în bătaia neobosită a intemperiilor, Cabana Caraiman (altitudine 2025 m). După un ceai cald, servit de oameni primitori și după un popas odihnitor, călătoria continuă spre N-V. După un urcuș obositor, prin Brâna Mare a Caraimanului poți ajunge la Crucea Eroilor. În această zonă, privirea îți este delectată cu un grup numeros de capre negre ce stau nestingherite pe colțurile stâncoase ale văii. Întovărășiți de adierea plăcută a vântului ce șoptește povești numai de el știute, cu un cer incredibil de albastru, atmosfera este ca de poveste. Crucea de pe Caraiman stă mândră chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă. A fost ridicat în amintirea eroilor necunoscuți căzuți în Primul Război Mondial, ce și-au jertfit viața pentru ca noi urmașii să trăim liberi. Sper să ajungeți în aceste locuri.

One thought on “Am urcat pe jos pe Jepii Mici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *