Aproape totul poate fi reciclat

Înainte să arunc efectiv un lucru, mă gândesc de două ori cum ar putea fi reciclat și deseori îi găsesc o utilizare, fie în beci, fie în grădină.

De foarte multe ori am găsit o nouă utilizare obiectelor care nu ne mai trebuiau. Astfel ușile apartamentului le-am înlocuit cu altele noi, la fel și tocăria geamurilor, iar acestea și-au găsit cel mai bine locul în pivnița de la țară, precum și în depozitul de lemne și cereale. Mobila și dulapurile de bucătărie cele vechi stau așezate în beci, umplute cu roadele toamnei și alte lucruri.

Focarul cazanului pentru încălzirea apei la baie l-am așezat în curte, i-am pus în partea superioară o tablă inoxidabilă, pe care coacem roșii, ardei, vinete etc. De la construcția fântânii arteziene ne-au rămas câteva blocuri de piatră calcaroasă, care nu au putut fi sparte și cărora le-am dat altă utilizare. Partea cea mai mare am așezat-o în mijloc pe post de masă, iar celelalte în jur, ca scaune. În zilele de vară, beam câte o cafea sau un suc pe acestea. În spatele mesei, în grădinița de flori, am făcut un ceas floral, tot din bucăți de piatră calcaroasă de dimensiuni mai mici, pe care l-am umplut cu pământ, am plantat flori, iar în locul cifrelor ceasornicului am pus pitici ornamentali. În locul acelor ceasornicului am pus 2 stinghii care susțineau un vechi calendar de perete.

Georgiana Daniela Andrițoiu, Târgu Jiu



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *