Balcic, un vis împlinit

Foto: Cristina Basarabescu

Cristina Basarabescu, Roșiori de Vede, jud. Teleorman

Dragă redacție,
Vă scriu pentru a vă împărtăși impresiile pe care mi le-a lăsat una din cele mai frumoase vacanțe pe care le-am avut până acum, o excursie de 4 zile în iulie la Balcic, un adevărat tărâm de poveste.
În vara acestui an mi-am îndeplinit un vis – o excursie la Balcic de 4 zile.
Pe lângă stațiunea plină de istorie românească, pașii ne-au călăuzit în peisajele de vis ale Capului Caliacra, printre ruinele grecești ale Nessebar-ului, printre vestigiile pline de pioșenie și sfințenie ale complexului monahal Alagea, la veselia contemporanelor stațiuni Albena, Nisipurile de Aur și nou construita Constantin și Elena până la Varna.
Așa că, iată-mă în zorii zilei de 14 iulie 2011, pornind la drum către Balcic. Kilometrii sunt înghițiți pe rând, autostrada rămânând în urmă, trecem peste unduirile Dunării, peste brațul Borcea, canalul Dunărea Marea Neagră rămâne și el în urmă, neclintit în măreția lui. Din goana autocarului abia am timp să trimit un salut celui mai mare port românesc, Constanța și stațiunilor Eforie Nord și Eforie Sud. Primul popas – Mănăstirea Techirghiol – oază de liniște spirituală, cu micuța sa biserică de lemn, în așteptarea primelor note de clopote, ridicând rugăciunea pământească spre Dumnezeu, fiind printre ultimii care au simțit binecuvântarea marelui duhovnic Arsenie Papacioc, al cărui spirit și evlavie domnea asupra întregii mănăstiri.
După aceste clipe de reculegere, iată-ne din nou la drum. Rămân în urmă Mangalia, Vama Veche și trecem granița. Ajungem pe pământ străin, ne îndreptăm către primul obiectiv – Capul Kaliakra – un promontoriu pe care s-a ridicat cândva o fortificație și cu o priveliște de vis – ziduri abrupte de calcar alb răsărind din valurile mării. Nu am văzut niciodată o mare atât de albastră spălând stâncile golașe. Chiar lângă zidurile turnului de apărare, un bulgar cânta la acordeon și auzind vorbe românești, schimba imediat cântecul – auzim cu încântare melodiile de neuitat ale regretatului Dan Spătaru. Ne oprim și cumpărăm suveniruri de la vânzătorii ambulanți ce etalează frumoase lucruri manuale realizate cu gust și cu note moderne – fețe de masă, bluze, șaluri, animăluțe spre deliciul celor mari și celor mici, nelipsitele produse cosmetice din trandafir, emblema bulgarilor, vederi și pliante.
Pornim apoi la drum către punctul central al excursiei noastre – stațiunea Balcic, care, privită de pe faleză îți dă impresia că te afli într-un mare amfiteatru, cu case răsfirate pe pantele munților. Gazda pe timpul șederii noastre a fost hotelul Marina City. Deși nu știm încotro să ne îndreptăm privirea, toată lumea șoptește – unde este castelul? Toti îl căutam, căci odată ajunși aici vrem să retrăim istoria. Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit, de cum am plecat să cunoaștem micul oraș-stațiune, a fost faptul că nu existau câini vagabonzi sau gunoaie pe strazi, dar și mulțimea de suveniruri, cât și muzica în surdină și de bună calitate de la terasele de pe malul mării. De altfel, când treceau grupuri de turiști români, muzica se schimba imediat, astfel că am putut asculta, ce-i drept într-o română “originală” melodii îndrăgite.
Aceeași surpriză aveam să trăim și a doua zi în grădina castelului când am auzit la xilofon “Hora staccato” a nemuritorului Grigoraș Dinicu. Peste tot găseai suveniruri cu Regina Maria a României. Odată cu lăsarea serii, castelul era luminat feeric, iar din apele mării a răsărit luna plină într-o explozie de raze aurii. La Balcic am văzut zeci de pescăruși, foarte prietenoși, atât de obișnuiți cu oamenii încât veneau fără frică pe terasa hotelului privindu-ne drept în ochi, parcă spunându-ne că sunt bucuroși de cunoștință. Abia ajunși în Balcic, cu o parte a grupului am făcut la bordul unei mici ambarcațiuni o plimbare de o oră în largul Mării Negre. După ce am ieșit în larg, căpitanul a arborat steagul de corsar, s-a îmbrăcat în costum adecvat și dându-ne câte o bonetă neagră de pirat, a făcut poze cu fiecare dintre noi. Pentru o oră ne-am simțit pirați, vizitând în larg crescătoriile de pești și de scoici și am văzut imenși cormorani cu aripile deschise, răcorindu-se în briza mării.
După un somn binemeritat și un mic dejun bogat ne îndreptăm cu autocarul spre castel. La intrare sunt zeci de standuri cu suveniruri și flori, iar o pereche de tineri bulgari îmbrăcați în costume tradiționale, ne invită să facem poze, dar prețul ne face să renunțăm. După ce achităm taxa de intrare, cam 40 lei pășim cu emoție la întâlnirea cu istoria. Complexul, căci este vorba de mai multe vile, având ca punct central vila cu minaret (aceasta este în realitate castelul) a fost construit între anii 1924-1935, fiind reședința de suflet a reginei, numită de ea și Tehna Juva – Cuibul Liniștit. Au fost folosite elemente de decor bulgărești, românești, gotice, islamice și mauritane. În interiorul castelului se mai păstrează doar masa de lucru din cedru românesc, câteva picturi ale reginei și un dulap pentru veselă. Celelalte încăperi sunt folosite ca expoziții de pictură ocazională sau colecție de icoane.
Deosebit de interesant mi s-a părut minaretul, unde ni s-a explicat că există o harpă care la adierea vântului imită râsetele care inundă aleile. Din păcate în acea zi nu a bătut vântul. Am vizitat apoi crama, unde am fost îmbiați să degustăm vinuri de colecție, nu numai de struguri dar și din trandafir sau smochine. Am vizitat grădinile castelului, colecția de cactuși, arbori mediteraneeni, magnolii, ginko biloba, toate extrem de bine îngrijite.
Am pășit apoi pe podul suspinelor peste cascada care se prăvălea de la 9 metri, grădina Ghetsimani, grădina lui Alah, apa în formă de cruce având trepte mascate de câte o piatră pentru fiecare an al lui Iisus. Am văzut jilțul reginei, ne-am așezat și parcă am simțit-o pe regină lângă noi – români veniți să aducă un omagiu unui român prin adopție, dar cu suflet și spirit pur românesc.
Am aflat multe lucruri interesante despre viața reginei – a fost adeptă a cultului Bahai, ce propovăduiește egalitatea între oameni. Grădinile palatului sunt astăzi ca varietate a speciilor de cactuși giganți, a doua din Europa după Monaco.
La capela Stella Maris, unde inima sa s-a odihnit o perioadă, am fost impresionată de faptul că existau grupuri de turiști suedezi, nemți și ruși care aprindeau lumânări în memoria reginei. După această vizită, o baie în marea extrem de caldă a fost o recompensă.
Următorul punct al excursiei a fost Nessebar, acest Monaco al Peninsulei Balcanice situat la 40 km nord de Burgas și 100 km de Varna. După ce am vizitat vestigiile istorice, am asistat și la un botez în catedrala orașului în care intrasem, iar apoi am făcut o plimbare pe străduțele extrem de curate și bine întreținute, ticsite de turiști, după care ne-am răcorit la o terasă cu un suc rece și o felie generoasă de tort din ciocolată.
La Albena ne-au impresionat curățenia, vegetația, parcul cu multe terase și locuri de joacă pentru copii, trăsurile cu cai bine întreținuți ce făceau turul stațiunii, iar după ce am savurat un capuccino și o înghețată delicioasă ne-am reîntors la Balcic, nu înainte de a vedea Nisipurile de Aur și Constantin și Elena, cea mai tânără stațiune a Bulgariei.
Ultima zi a fost destinată vizitării complexului monahal de la Alagea, format din grote unde au viețuit asceți ai creștinismului, dispuse într-un masiv de calcar care impresionează și emană o energie binecuvântătoare. Sunt foarte bine întreținute, fiind valorificate printr-un amfiteatru, folosit pentru spectacole de sunet și lumină. La Alagea te simți într-adevăr alt om, iar gândul te duce la omologul său românesc de la Sinca.
Ultima oprire a fost la Varna, unde am vizitat orașul și Catedrala Ortodoxă, impresionantă prin mărimea sa, prin cele 3 altare, unde ne-am recules și am fost binecuvântați de unul din preoții care slujeau aici. După un popas în parcul central din Varna la o pizza și o înghețată, ne-am îndreptat către Ruse-Giurgiu-București.
Cu impresii încă puternice, cu emoții și trăiri, dar și cu dorința de a reveni în Balcic, gândul îmi zboară către poetul roman Ovidiu, care, făcând cunoștință cu acest oraș, se pare că a exclamat entuziast: “Te felicit, orașule din piatră albă, pentru frumusețea ta neasemuită!”. Vacanțe frumoase vă doresc!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *