Bergenia cea curajoasă

Se apropie primăvara, de aceea îți amintesc de una dintre plantele rezistente la ger și care uneori își deschide florile înainte de a se topi ultima zăpadă. Este vorba despre Bergenia, un gen format din 10 specii de plante perene din familia Saxifragaceae. I se mai spune Giusepina sau urechi de elefant și este decorativă prin flori și frunze.

Provine din Asia, zona munților Himalaya, și crește sub formă de tufă. Frunzele de circa 20 cm sunt lucioase, persistente, schimbându-și iarna doar culoarea, din verde smarald devenind roșii-arămii. Din mijlocul lor se înalță tija florală, puțin mai înaltă. Florile sunt micuțe, albe, roz, roșii, lila și apar în martie-aprilie sau chiar în mai.

Preferă locurile cu multă lumină, dar tolerează și semiumbra. În privința solului, nu este foarte pretențioasă, se dezvoltă în pământ de grădină, preferabil ceva mai umed și bogat în humus. Este o plantă de grădină perfectă pentru borduri, rocării, mai ales că nu necesită protecție iarna (rezistă la peste -20 grade Celsius), dar se poate cultiva și în ghivece, pe balcon. La sfârșitul primăverii și toamna se fertilizează. Se înmulțește cel mai bine prin despărțirea tufei toamna (septembrie-octombrie) sau divizarea rizomilor, dar se poate încerca și prin semințe, în perioada mai-iunie.

Text: Ioana Scripcaru, București

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *