Bluze de bumbac vopsite

bluze vopsite
Foto: Florentina Mihaela Irimia

Florentina Mihaela Irimia, București

Dragi cititori, aveam mai multe bluze de vară – albe sau roz – care nu mai arătau chiar atât de proaspete după mai multe spălări.
Pentru că nu doream să mă despart de ele, am încercat – cu succes – să le dau o nouă înfățișare. Le-am pregătit pentru vopsire, împăturindu-le în diverse moduri și legându-le apoi cu o sfoară subțire, dar rezistentă. Am făcut nodurile cu grijă pentru a nu se desface la fiert. Pentru a obține cercul, am împăturit bluza în patru ca o batistă, apoi încă în două, astfel a rezultat un cerc format din opt sectoare; am avut grijă ca centrul viitorului cerc să fie în mijlocul bluzei. Câmpurile verticale și orizontale de culoare le-am obținut rulând bluzele de-a lungul și legându-le de-a latul din loc în loc. Porțiunile de material aflate la exterior, după împăturire au căpătat cea mai închisă nuanță, iar cele aflate la interior au prins mai puțină vopsea și au ieșit mai deschise la culoare; cele mai deschise zone au fost în dreptul sforilor.

Toate bluzele erau de bumbac, dar unele aveau în amestec și fibre elastice. Deși indicația de spălare de pe eticheta lor era doar de 40 grade C, au rezistat totuși la fiert. Vopseaua pentru textile se găsește în plicuri care conțin 10 g de vopsea și costă 2,5 lei. Această cantitate ajunge pentru cam 160 g material din lână sau bumbac. Cele două bluze albe au cântărit 140 g, astfel că am folosit tot plicul de vopsea verde, iar pentru bluza roz am folosit doar jumătate de plic de vopsea vișinie și am micșorat și cantitatea de apă la jumătate. Eu am urmat întocmai instrucțiunile de pe plicul de vopsea și am reușit, deși nu mai făcusem niciodată așa ceva:

  •  colorantul se dizolvă în 500 ml apă fierbinte și se introduce în baia de vopsire, care conține 4-5 l de apă. Eu am folosit o oală mai mare, ca să fie loc destul pentru a amesteca bine bluzele în timpul fierberii.
  •  bluzele se introduc în vasul cu colorant la temperatura de 40-50 grade Celsius și se fierb încet, amestecând tot timpul.
  •  vopsirea durează o oră.
  •  după 30 de minute se adaugă 100 ml oțet și se continuă vopsirea.  bluzele se clătesc cu apă caldă, apoi cu apă rece și oțet. Nu-i așa că va plac bluzele mele noi?


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *