Brățara croitoresei

Mihai Nicolae

Dragă cititorule,
De curând am văzut o brățară foarte interesantă și utilă pentru cine se ocupă de croitorie și nu numai.

Atunci când ai de cusut, îți trebuie tot felul de ace și ca să nu te mai întrerupi mereu să le cauți și totul să meargă foarte repede, îți este de folos o brățară precum cea din imaginea alaturată. Se obține ușor, ai nevoie de un capac de plastic de la un bidon mai mare de apă sau de la un borcan, o bucată de material textil ceva mai mare decât capacul menționat, o bucată de elastic, prenadez sau alt adeziv de contact, vatelină, foarfecă, ac, ață, un cui sau o bucată de sârmă groasă. Cum procedezi: în marginea capacului faci o gaură cu un cui înroșit în foc, repeți operațiunea în partea opusă, iar prin orificiile create introduci elasticul (măsurat astfel încât să poți pune și scoate brățara de pe mână) pe care îl înnozi la capetele care vin la interiorul capacului. Din materialul textil tai un cerc, îl umpli cu vatelină, coși deschizatura și obții o pernuță. Întinzi adezivul pe interiorul capacului, inclusiv pe margini, și pe partea de jos a pernuței create anterior. După ce se zvântă, introduci pernuța în capac, o așezi bine, presezi și ții apăsate cele două elemente și gata. Spor la lucru!

Monica Viericiu



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *