Călătorie în timp pe Dealul Copoului din Iaşi

pe Dealul Copului
Foto: Camelia Tașcă

Camelia Taşcă, loc. Iași, jud. Iași

Dragi cititori, Vă propun o călătorie imaginară în speranţa că veţi avea ocazia să cunoaşteţi în realitate (dacă nu aţi făcut-o deja) un loc încărcat de istorie şi poezie : Dealul Copoului din Iaşi.
Copoul este zona de care mă leagă multe amintiri, pe care am străbătut-o în anii de liceu şi de facultate, dar şi în care, de-a lungul timpului, am petrecut momente plăcute în vacanţă şi în weekend. Iată de ce m-am gândit că ar fi un subiect potrivit pentru rubrica „Vacanţa mea”, simţindu-mă încurajată şi de afirmaţia marelui istoric Nicolae Iorga: „Sunt români care n-au fost niciodată la Iași, deși n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înțelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviință de spiritul trecutului nostru care trăiește în acest loc mai viu și mai bogat decât oriunde aiurea”. Legenda spune că, în timpul unei invazii tătare, soția domnitorului Vasile Lupu, doamna Teodosia, s-a refugiat în pădure și s-a ascuns într-o scorbură. După retragerea tă-
tarilor, domnitorul și-a găsit soția cu ajutorul unui câine de vânătoare (un copoi), iar zona respectivă a căpătat numele câinelui. Să ne începem aşadar călătoria de la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, clădire monumentală construită de Fundaţia „Regele Ferdinand I” între anii 1930- 1934. Este un reper renumit al oraşului, intrat în conştiinţa localnicilor cu numele de „La Fundaţie”, deşi foarte mulţi nu cunosc semnificaţia acestei denumiri. Aflat la baza dealului, acest monument de arhitectură impresionant adăposteşte un valoros tezaur spiritual, dar este şi locul de desfăşurare a unor evenimente culturale în grandioasa sală de spectacole. Din 1957 biblioteca este vegheată de statuia poetului Mihai Eminescu, privind cu melancolie în zări îndepărtate, flancat de o femeie şi un bărbat, personaje alegorice întruchipând Poezia şi Filosofia. Realizată în 1929 prin subscripţie publică, statuia a fost strămutată din faţa Universităţii pentru a lua locul Monumentului Unirii, distrus de autorităţile comuniste în 1947.   Pornim cu paşi repezi la deal pentru a ajunge în scurt timp în faţa Universităţii „Al. I. Cuza” construită între anii 1893 -1897 ce îşi trăieşte parcă în prezent a doua tinereţe, după ani de renovare. În holul principal, cunoscut drept „Sala Paşilor Pierduţi” şi în Aulă puteţi admira picturile murale ale artistului Sabin Bălaşa, oferindu-vă o clipă de visare în mijlocul forfotei studenţeşti. Este zona în care te simţi obligat să trăieşti în prezent, să te simţi tânăr bucurându-te de viaţă. Dar nu uităm de trecut şi ne îndreptăm spre cel mai nou muzeu al oraşului, Muzeul Universităţii, aflat în apropiere, pe o străduţă liniştită, într-o vilă cochetă, ridicată acum un secol. Obiectiv cultural modern deschis publicului în decembrie 2011, muzeul uneşte două secţiuni. La parter, Muzeul Civilizaţiei Cucuteni prezintă o imagine complexă a perioadei preistorice printr-o colecţie de vase, celebre prin desenele spiralate în roşu, negru şi alb, prin diorame care reproduc ocupaţiile oamenilor din acele vremuri şi prin informaţii privind istoricul demersurilor arheologice. Cu siguranţă vă va încânta uimitoarea sală a tezaurului, ai cărei pereţi din lut şi tavanul ca un cer înstelat în toiul nopţii  creează o atmosferă propice pentru a cunoaşte aspecte ale vieţii spirituale a omului preistoric. La celelalte niveluri, într-o semnificativă ambianţă sobră, muzeul prezintă aspecte importante ale vieţii academice ieşene, expunând chiar şi ciocanul şi mistria folosite în mod simbolic la construirea temeliei clădirii Universităţii. Personal am vizitat muzeul într-o seară caldă de octombrie, în Noaptea Albă a Iașiului, acţiune anuală ce promovează obiectivele culturale, însufleţind oraşul moleşit parcă de venirea toamnei. Vizita mi s-a părut ca o ieşire din timp, impresie întărită de expoziţia de fotografii vechi din mansarda muzeului, ce prezentau oraşul Iaşi aşa cum era cu aproape o sută de ani în urmă. Revenim în prezent pe Bulevardul Carol I şi, după încă doar câţiva paşi de plimbare, ajungem în Grădina Copou, cel mai vechi parc din Iaşi, înfiinţat în prima jumatate a secolului al XIX-lea. Indiferent de anotimp, parcul îşi încântă vizitatorii cu atmosfera romantică, aerul răcoros şi liniştea aleilor străjuite de busturile unor personalităţi culturale şi cu rondurile multicolore de flori. Muzeul „Mihai Eminescu” şi Casa de Cultură aflate aici de la inaugurarea din 1989, îmbogăţesc viaţa culturală a oraşului prin organizarea de expoziţii şi spectacole. Grădina Copou este locul unde în fiecare an, la sfârşit de iunie, Târgul Naţional de Ceramică „Cucuteni” reuneşte olari din toate zonele ţării, bucurându-ne ochii şi sufletul cu obiecte meşteşugite cu migală şi talent. În mijlocul parcului se înalţă maiestuos Obeliscul leilor, monument ridicat în 1841 după planurile lui Gh. Asachi în cinstea primelor legi de organizare politico-administrativă şi juridică a Principatelor Române. Teiul lui Eminescu, de fapt cel mai bătrân copac din parc, atestă prin vechimea sa contemporaneitatea sa cu marele poet. Plombat în anii ’50 cu mortar şi sprijinit ca un bătrânel neputincios cu spalieri, teiul a rezistat vitregiilor vremurilor dovedind că există miracole. În 1990, sub aparentul putregai, specialiştii au descoperit două rădăcini aditive, ceea ce dovedeşte întinerirea şi deci renaşterea acestei minuni vegetale. Teiul este copacul-simbol al Copoului, prezent de-a lungul bulevardului şi în parc. Revigoraţi de plimbarea prin parc ne continuăm călătoria mergând la deal, trecând pe lângă Palatul Oştirii, inaugurat in 1889, şi pe lângă Stadionul „Emil Alexandrescu”. Iată-ne ajunşi în Parcul Expoziţiei. Puţini dintre ieşeni ştiu de unde îi vine numele. Parcul a fost amenajat în 1923 pentru a celebra Marea Unire prin organizarea „Expoziţiei agricole, viticole şi de industrie casnică a Moldovei întregite” şi a fost extins în 1935 în acelaşi scop. Astăzi este unul dintre locurile preferate de ieşeni pentru a petrece ore de relaxare în familie, fie în spaţiul de joacă pentru copii, fie la terasele umbrite de copaci falnici. Plimbându-se pe aleile parcului mulţi vor fi trecut nepăsători pe lângă o fântână arteziană ciudată în mijlocul căreia se încolăcesc, aşa cum ai crede, patru dragoni chinezeşti. De fapt, fântâna, realizată în 1851, a traversat veacurile pentru a ne aminti că acele vietăţi acvatice sunt de fapt delfini, în trecut emblemă a capitalei Moldovei, prezenţi de-a lungul timpului pe stema ţării, chiar şi pe cea actuală. Traversând Parcul Expoziţiei, ajungem la Grădina Botanică, cea mai veche instituţie de acest fel din ţară (1865), întinsă în prezent pe 100 de hectare.Dacă o vizitaţi toamna, veţi fi uimiţi de expoziţia de crizanteme, în care arta florală se îmbină cu ştiinţa în slujba frumosului, iar iarna veţi avea ocazia să uitaţi de frig vizitând serele, bucurându-vă de azaleele şi cameliile înflorite. În schimb, vara, Rozariul Grădinii este un paradis al trandafirilor. Cât vezi cu ochii, trandafiri din zeci de soiuri îşi dezvăluie frumuseţea într-o mireasmă dulce. Revenim la bulevard, continuându-ne călătoria la deal şi, după ce trecem pe lângă Universitatea Agronomică, ajungem în faţa Casei Memoriale „Mihail Sadoveanu”, înfiinţată în casa în care marele prozator a locuit mulţi ani scriind unele dintre operele sale importante. După un tur al muzeului, refacem traseul, însă pe partea cealaltă a bulevardului, căci mai sunt multe puncte de atracţie. Pornim la vale oprindu-ne în faţa Bisericii „Sf. Nicolae-Copou”, printre ctitorii săi fiind şi Nicolae Iorga. Apoi descoperim maiestuoasa statuie a lui Mihai Viteazul. Aici putem închiria o bicicletă pentru a ne continua călătoria, pe pista special asfaltată pe trotuar. Ne bucurăm de umbra copacilor ce străjuiesc bulevardul oprindu-ne câteva clipe să privim Statuia cavaleristului în atac (1927) amintind de ostaşii căzuți în primul război mondial, apoi la Biserica „Sfinții 40 de mucenici” (1760) aflată vizavi de Universitate, unde Ion Creangă a fost diacon, pentru a ne încheia călătoria pe Dealul Copoului la Casa „Vasile Pogor”. În prezent, clădirea a-
dăposteşte Muzeul Literaturii Române, amintind că în secolul al XIX-lea era una dintre primele case din oraş dotate cu energie electrică şi că găzduia celebrele întruniri ale Societăţii literare „Junimea”. Dintre oaspeţii casei, personalităţi ale vremii, amintesc doar pe Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, pentru a înţelege semnificaţia locului. Rrevenim de unde am plecat, amintindu-ne că Palatul Copiilor aflat peste drum de Biblioteca Universitară a fost reşedinţă regală. În apropierea statuii lui Mihai Eminescu, la umbra Grupului Statuar al Voievozilor ne acordăm o clipă de răgaz să medităm. Vă aștept în dulcele târg al Ieşilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *