Calitate la mâna a doua

Monica Viericiu

Blamat de unii, îmbrățișat cu mare căldură de alții, fenomenul second hand a prins bine în România. Să aflăm de ce și cum alegem produsele din asemenea magazine.

Fie că este numit second hand ori ocazie este vorba tot de achiziționarea unor produse deja folosite. Și nu este doar un obicei al celor cu venituri mici, paparazzi surprinzând adesea și vedete de la Hollywood sau de la noi care au adoptat acest obicei  și care fie sunt în căutarea unor haine pentru scenă, deosebite ca model ori ca material, fie, pur și simplu, vor ceva care să li se potrivească.

Pentru persoanele din generațiile mai vechi, care au fost nevoite să poarte hainele fraților sau surorilor mai mari sau de la alte rude de vârste apropiate, ideea de a folosi un lucru care a mai fost purtat nu era atât de greu de acceptat. Și pe vremuri, găseai lucruri “de ocazie”, așa că dacă și prețul părea avantajos, tranzacția era efectuată pe loc. Dar nu doar nevoia, sărăcia și dorința de chilipir îi îndeamnă pe oameni să cumpere lucruri la mâna a doua. Este și sentimentul de bucurie când găsești ceva de calitate ascuns, un lucru pe care alții n-au știut să-l aprecieze cum se cuvine. Adesea în magazine sunt puse în vânzare și produse noi, cu etichetă sau fără, din colecții vechi ale unor firme de renume, din stocuri retrase din magazine sau care nu au fost vrodată pe placul proprietarilor (au fost cadouri nepotrivite). În plus, astfel se reciclează o mulțime de obiecte, de la haine, la electrocasnice, la mobilă, automobile etc.

Dar există și opinii contra, cu argumente serioase. Lucrurile de la mâna a doua pot fi purtătoare de microbi, ciuperci și alte microorganisme dăunătoare și periculoase (mai cu seamă în încălțăminte, în saltele etc.), nu mai ai garanție privind calitatea și funcționarea produselor, nu știi în ce mediu și în ce condiții au fost folosite și depozitate.

Dacă ești tentat de hainele second hand, atunci reține că mirosul specific este dat de dezinfectantul folosit, prin lege lucrurile trebuie dezinfectate înainte de a fi puse în vânzare.  Totuși orice obiect va fi spălat temeinic (și preferabil călcat cu aburi)  înainte de a fi purtat, cum de altfel se recomandă și în cazul hainelor noi. Evită să cumperi haine sau jucării pentru copiii mici, încălțăminte, lenjerie intimă sau produse care nu pot fi spălate, curățate sau igienizate corespunzător. Ocolește magazinele de second hand dacă suferi de astm, alergii sau ai probleme grave cu imunitatea. Înainte de a cumpăra, cercetează cu atenție întregul obiect, vezi dacă are găuri, pete ori alte defecte și cât sunt de grave, apoi estimează prețul și gândește-te bine dacă merită investiția.

 

 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *