Când îl scot la plimbare, Ozzy mai mănâncă și iarbă uneori

Criss Sălăjan

Concurent: Criss Sălăjan, Baia Mare

Dragă redacție,
Am 12 ani și de ziua mea am primit un frumos cățeluș căruia i-am pus numele
de Ozzy. Era tare micuț, neajutorat, avea doar câteva luni.

Știu de la părinții mei un lucru: câinele este singura ființă de pe pământ care își iubește stăpânul mai mult decât pe el însuși. Împreună cu mama l-am ajutat pe Ozzy să crească. Trăiește cu noi în casa, are grijă mare de casă, atunci când se apropie cineva străin latră, nu suportă persoanele rele. Îl hrănesc mereu cu mâncare pentru câini, aceasta este bună pentru că ea conține multe vitamine. Îi mai fierb și oase. Îl duc zilnic afară în lesă la plimbare, este foarte curat, își face doar afară necesitățile, pentru că așa l-am educat. Când îl duc afară, uneori fuge și mănâncă iarbă. Mi-a spus veterinarul că, atunci când îi este rău, el mănâncă iarbă și apoi vomită. Îl duc la veterinar, îi facem vaccinurile necesare și am aflat un lucru interesant: gura câinilor este mai curată decât a unui om și acesta este un lucru minunat, pentru că îi fac mereu toaleta și îl mai pup din când în când. El latră, dar …nu mușcă. Este un câine frumos iubitor și este deosebit. Îl iubesc mult pe Ozzy. Mă joc mereu cu el și când vrea acest lucru, el dă voios din coadă. Sunt fericit că am un așa prieten devotat cum este Ozzy. Numai bine!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *