Castraveții vor căldură multă, iar varza apă din abundență

rand varza
Foto: arhiva Practic Idei

Ioana Preda, București

Dragi prieteni,
Vă trimit câteva sfaturi privind cultivarea castraveților, dovleceilor, andivelor, verzei și conopidei cu gândul că vă vor fi de folos.
Am primit în ultima perioadă de timp telefoane și scrisori de la prietenii revistei, care îmi mulțumesc pe această cale pentru sfaturile date. De când am grădină încerc să cultiv în ea cât mai multe specii de legume din care să pot asigura necesarul pentru familia mea și de cele mai multe ori reușesc fiindcă mă documentez bine despre cerințele plantelor. Vă spun și vouă cum procedez pentru a vă bucura de roade bune.
Castraveții
Pentru obținerea unei recolte bogate de castraveți, terenul trebuie să fie bine îngrășat. În regiunile nordice se recomandă să se aplice primăvara bălegar în cantitate de 6-8 kg la un mp (pe solurile grele până la 10 kg). În regiunile sudice se aplică, de obicei, toamna, împrăștiindu-se cam 2-3 kg la un mp, la fel și pe terenurile de luncă. Castraveții sunt foarte pretențioși în ceea ce privește căldura. De aceea pe solurile grele castraveții se cultivă mai mult pe biloane sau straturi care se încălzesc mai bine decât terenul neted. Se recomandă ca straturile și biloanele să fie așezate în partea sudică a clădirilor, gardurilor sau copacilor care vor apăra castraveții de vânturile reci. Biloanele vor fi dispuse în direcția vest-est, forma cea mai bună este cu pante inegale, cea îndreptată spre sud fiind mai lină decât cea dinspre nord. Distanța între vârfurile biloanelor se stabilește la 70-80 cm.
Semințele se pun în brazdele udate, pe treimea superioară a pantei sudice. Pe fundul brazdei se presară mraniță sau compost. Ele se îngroapă la 2-3 cm adâncime, iar în regiunile sudice la 4-5 cm. Se acoperă mai întâi cu pământ umed, iar apoi cu mraniță. Pentru semănatul timpuriu sunt mai bune semințele uscate, iar pentru el târziu semințele umede și încolțite. Pentru a avea castraveți în tot cursul verii, se seamănă un amestec de soiuri timpurii și semitimpurii. Pe straturi, castraveții se sădesc pe două rânduri, cu distanța de 40-50 cm între ele, iar lățimea stratului se lasă de 80-100 cm. Pe o suprafață netedă, în regiunile nordice, rândurile se așază la o distanță de 70 cm, iar în cele sudice, de 90-100 cm.
Obținerea răsadului se face în pahare de unică folosință, umplute cu pământ de grădină și compost, punem la încolțit câte 3 semințe. Paharele avem grijă să le găurim, iar pământul să-l dezinfectăm cu piatră-vânătă înainte de a pune semințele. Concentrația este de 2 linguri piatră-vânătă la 10 l apă. Le așezăm într-o navetă și le punem la adăpost. După ce au răsărit și a trecut pericolul brumei, le sădim în grădina de legume. Răsadul se plantează spre seară, îngropându-se până la frunzele cotiledonate. Soiurile timpurii se plantează la distanța de 10-12 m între fire pe rând, iar celelalte la 15-20 cm. Se lasă câte 2 plante la cuib, iar distanțele se măresc.
Îngrijirea castraveților constă în plivitul sistematic și afânarea solului. Castraveții, ca și ceapa, sunt foarte pretențioși față de afânarea solului. Pe timp secetos, se udă o dată la 5-6 zile, iar după fiecare udat suprafața solului se afânează.
Pentru a grăbi înfloritul, udatul se reduce, iar apoi la formarea primilor castraveți se intensifică din nou. În această perioadă, castraveții se fertilizează suplimentar, de 2-3 ori cu îngrășăminte lichide. Ei se recoltează cât mai des, cel mai bine în fiecare zi. La recoltat, codița se frânge cu atenție ca să nu se rănească vrejul. Fructele deformate, bolnave și vătămate se îndepărtează. Ultima recoltă se face în preajma căderii primei brume.
Pentru sămânță se lasă să se coacă bine câțiva castraveți din prima semănătură. Se scoate sămânța și se ține în apă o zi, se usucă la soare și se pune în pungă de hârtie. Este bine să se folosească sămânța cea mai proaspătă.
Dovleceii
Sunt pretențioși față de căldură și fertilitatea solului. Pentru culturile timpurii se cultivă prin răsad pe biloane încălzite cu bălegar îngropat. Ca și castraveții, pier la cele mai slabe brume. De aceea se seamănă și se plantează numai după ce a trecut pericolul brumei, în jurul datei de 15 aprilie. Îngrășămintele se aplică la fel ca la castraveți, în aceeași cantitate.
Răsadul de dovlecei se plantează în pătrat, la distanța de 70-80 cm între plante. Semințele se pun la aceeași distanță, câte 2-3 în fiecare cuib. Când la plantele tinere apar primele frunze adevărate, se lasă în fiecare cuib câte un fir. În rest întreținerea este identică cu cea a castraveților. Dovleceii se recoltează când au 6-10 zile, cât timp sunt încă fragezi și nu au început să se albească. Fructele bolnave și atacate se recoltează separat și se îndepărtează de pe teren.
Cicoarea de grădină
I se zice și cicorie și andivă. Este o plantă ierboasă care are 2 soiuri: unul cu foaie creață și altul cu foaia lată și ondulată, amândouă cultivate pentru foile lor consumate ca salată în timpul iernii sau pot fi gătite. Se seamănă prin aprilie-mai pe un răzor anume pregătit, de unde răsadurile se răsădesc, atunci când au 4-5 foi, pe locul definitiv, la depărtare de 30 cm între rânduri și 40 cm între plante. Semănătura se face rară, astel ca plantele mici să aibă loc destul și să se întărească bine, căci cele slabe nu suportă răsădirea și pier. După răsădire se udă bine și se plivesc în același timp.
Către sfârșitul lunii iunie se leagă cu un mănunchi de paie frunzele plantelor din semănătura de aprilie, spre a se albi la mijloc. Legatul se face pe timp uscat, iar frunzele să nu fie ude căci putrezesc. Când udăm, trebuie să lucrăm cu atenție pentru a nu ajunge apă în mijlocul frunzelor legate, ci numai la rădăcină. Cum cicoarea albită nu se poate păstra, trebuie legate numai atâtea plante câte consumăm. După 15 zile, când s-au albit se pot culege. După semănătura din aprilie, mai putem face și altele la interval de câte o lună, până în august. Plantele rezultate în semănătura făcută în august vor servi pentru consumat în timpul iernii. Către iarnă se scot pe timp frumos plantele din pământ, cu rădăcină și se pun într-o pivniță aerisită în nisip. În unele părți mai calde, se lasă peste iarnă afară, acoperinte cu paie sau frunze. Pentru sămânță se păstrează plante mai frumoase (din cele puse în nisip în pivniță), se udă când încep să se veștejească și se scot în primăvară. Se sădesc afară la 60-70 cm între ele. Ca îngrijire specială, se prășesc, ciupindu-se vârfurile după înflorire, iar când sămânța dă în copt, plantele se taie, se usucă la umbră și se bat.
Toate acestea sunt valabile la cicoarea creață. Cicoarea cu foaia lată, se cultivă la fel, cu deosebire că răsădirea se face (ceva mai târziu), la depărtare de 30-35 cm între rânduri și 50-60 m între fire pe rând.
O altă cicoare este cicoarea de vară, numită și cicoare sălbatică sau cicoare amară. Foile sale sunt folosite în medicină ca depurative și stimulent ale funcțiilor stomacale. Se prepară un suc și ceai din foile de cicoare sălbatică, fiind foarte apreciate.
Varza
Se cultivă de regulă prin răsad. În ultimii ani, în regiunile sudice se aplică semănatul verzei târzii, direct în teren, iar în alte regiuni se seamănă în acest fel soiurile semitârzii. Prin folosirea acestui procedeu, recolta de varză crește, plantele devin mai rezistente la frig, suportă mai bine arșița și seceta.
Cea mai cunoscută este varza cu căpățână, cu foarte multe varietăți: văratice și tomnatice. Varza se face bine pe loc gras și reavăn (mai ales în climele dulci și umede), cu deosebire pe șesurile și luncile din apropierea apelor. Nu-i place seceta, de aceea se udă des pe timpul caniculei. Pământul se îngrașă toamna cu gunoi putred, se sapă sau se ară, fără a se mărunți. Primăvara se mărunțește bine pământul și se pregătesc răzoarele. Răsadul pentru varză timpurie (de vară) se face începând cu 10 ianuarie și se transplantează în jurul datei de 15 martie pe răzor.
După sădire se udă bine, iar peste vară se sapă, se mușuroiește, având grijă să îndepărtăm frunzele galbene.
La sfârșitul lunii mai se face răsadul de varză tomnatică, iar transplatarea se face începând cu 20 iunie, dar să nu depășim 10 iulie.
Răsadurile bolnave sau vătămate, fără mugurele terminal se îndepărtează. Cele bune se plantează la o distanță de 40 cm între rânduri și între fire pe rând, pentru soiurile timpurii; se lasă 60 cm pentru soiurile semitimpurii și 70 cm pentru soiurile târzii.
Răsadurile se sădesc în cuiburi bine udate, având grijă să fie acoperite cu pământ până la frunzele inferioare. Buruienile se plivesc imediat ce apar.
Aveți grijă ca după 30 de zile să se facă mușuroirea fiecărei plăntuțe. Al doilea mușuroit se face după 30 zile de la primul. Varza se udă în așa fel încât să se îmbibe un strat de pământ pe o adâncime de 25-20 cm. De aceea, la fiecare plantă se consumă câte 1 l apă, iar în regiunile mai călduroase câte 2 l apă. Când varza a format căpățână, cantitatea de apă se mărește până la 3-4 l. Pe timp uscat și călduros, plantele se udă la 6-7 zile. După fiecare udat sau ploaie, pământul se afânează. Îngrășarea suplimentară a verzei se face înainte de mușuroire. La fel se procedează și cu varza roșie.
Pentru sămânță se păstrează câteva căpățâni mai frumoase până în martie, când se plantează la 75 cm depărtare una de alta. Se îngroapă în pământ până la căpățână, după ce mai întâi s-au curățat foile putrezite. Pe la sfârșitul lunii iulie se recoltează sămânța care își păstrează 4-5 ani puterea de încolțire.
Conopida
Este un fel de varză de la care folosim (în bucătărie) inflorescența strânsă sub formă de buchet alb la vârful trunchiului și învelit în foi.
Răsadul se face precum cel al verzei. După cultură se împarte în trei categorii: conopidă de primăvară, de vară și de iarnă. Cultura conopidei de toamnă este cea mai ușoară, mai productivă și mai răspândită.
Răsadurile se transplantează pe locul definitiv la 60 cm depărtare, umbrindu-se cu sticle și având grijă să le udăm foarte des. Stropirea trebuie făcută din belșug cu apă stătută, apoi se sapă și se mușuroiește.
Recoltarea se începe din septembrie, iar când dă frigul, conopidele aflate încă pe loc, se retează de la suprafața pământului, se curăță de foile galbene sau putrezite și se atârnă în pivniță ori se pun la diverse conserve.
Pentru sămânță se plantează câteva conopide de primăvară mai frumoase, pe un loc gras. Sămânța își menține 5 ani puterea de germinare.
Fasolea
Este o plantă anuală foarte cunoscută, cu o mulțime de varierăți. Fasolea este de două feluri: fasole oloagă (tufă) și fasole urcătoare.
Ambele se cultivă la fel. Fasolea este foarte sensibilă la frig, se dezvoltă bine pe un loc călduros, expus la soare, într-un pământ sfărâmicios, sănătos, fără calcar. Acestei legume nu-i merge bine în pământ umed sau prea tare, argilos. Este bine ca iarna, după ce s-a arat locul din toamnă, să se îngrașe parcela, însă numai cu gunoi putred.
Se începe semănatul pe la sfârșitul lunii aprilie, iar semănătura principală se face în luna mai, când pământul s-a încălzit și după ce a trecut frigul de noapte. Se seamănă întâi fasolea urcătoare și apoi cea oloagă.
Fasolea urcătoare se pune în cuiburi sau în rânduri depărtate la 70 cm, iar cea oloagă în rânduri sau în cuiburi aflate la 40-50 cm distanță, îngropând sămânța la 9-12 cm adâncime. Pe rânduri se lasă 20 cm depărtare între fire.
Fasolea răsare repede, cam după 10 zile, iar ca lucrări de întreținere în timpul vegetației nu cere prea multe îngrijiri.
După ce au apărut 4 frunze, se sapă, iar înainte de înflorit se sapă încă o dată și se mușuroiește. La fasolea urcătoare se pun araci când încep a crește tulpinile. Lujerii care nu se urcă singuri, trebuie legați la început de araci, la fasolea urcătoare, iar la cea oloagă aceiași lujeri se ciupesc. Pe timp de secetă este bine să se ude periodic. Pentru sămânță se culeg păstăile de jos ale plantelor, fiind cele mai frumos și bine dezvoltate. Mult succes!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *