Cățelul Codiță ne-a dat o lecție de viață

 

stapana cu caini in curte
Foto: Viorica Axente

Viorica Axinte, Brașov
Dragi cititori, În primăvara anului 2010 am ieşit la pensie
şi ne-am mutat la țară. Eu nu concepeam să stăm la curte, fără a avea un câine. Astfel, am convenit să adoptăm un cățel, mascul. Ne-am gândit că dacă ar fi femelă şi ar face pui, ar fi destul de complicat să le găsim alți stăpâni iubitori.
Am citit şi o carte despre creşterea puiului de cățel, am făcut o colibă din scânduri şi eram pregătiți. Așa că am întrebat prin vecini, printre prieteni, ne-am interesat chiar și la adăpostul de câini din Braşov. Nu aveam decât trei criterii: să fie mascul, de talie mică şi să fie tânăr. Până la urmă, o prietenă din comuna vecină, ni l-a dăruit pe Codiță. Era un cățeluş de 6 luni, cu urechile foarte mari şi …fără codiță. Aşa s-a născut. Cine îl vede îl aseamănă cu un iepure sau cu o vulpiță. Nu ştim dacă este de rasă, dar ne-a dat o lecție de viață extraordinară. Iată cum: după ce l-am adoptat pe el, cumnata mea din Cluj ne-a mai adus un cățeluş. Oprise maşina în comuna Lancrăm să cumpere nişte roşii de la poarta unei gospodării. Un ghem de blană albă cu pete negre a zbughit-o din curte şi a început să se gudure. Stăpâna lui i-a spus cumnatei mele că îi dă cățelul pentru că este un supraviețuitor. Mama lui avusese şapte pui, iar gospodarul hotărâse să-i arunce, dar pe acesta cățeaua i-l furase din mână, îl dusese în colibă şi nu mai lăsase pe nimeni să se apropie. Povestea a impresionat-o pe cumnata mea foarte mult, ne-a sunat şi ne-a rugat să primim şi acest cățel, care avea aproximativ 2 luni. L-am botezat Bubu. Încă de la început Codiță l-a acceptat fără rezerve şi şi-a luat în serios rolul de „frate mai mare”. Câți dintre semenii noştri procedează aşa? Le-am dat de mâncare din acelaşi castron, dar Codiță nu mânca până nu mânca Bubu. Apoi îl păzea cum doarme pe o bucățică de pătură. În vară am făcut o împrejmuire din plasă pentru pui. Codiță a tras de plasă până i-a făcut loc unui pui să iasă şi l-a ros. A mâncat bătaie. Nu-i putem lăsa împreună cu găinile pentru că le aleargă şi le muşcă. Găinile au o curte separată. Într-o zi călduroasă am încercat să le facem baie. Am pus apă într-o văniță de plastic, să se încălzească la soare, am luat şampon special pentru câini. Le-am pus mingiuțele-jucărie să plutească în apă, dar …nu am reuşit. De mâncare le dăm atât hrană uscată cumpărată de la supermarket, cât şi mâncare gătită. Le fac ciorbă cu oase de pui sau curcan la care pun câteva legume. La supermarket găsim tacâmuri de pasăre proaspete, la preț de 3,5-4,0 lei/kg, pe care le fac pachețele şi le țin la congelator. Le place foarte mult varza. În ciorbă pun şi puțină sare. Și apoi înmuiem pâine. Oasele din ciorbă nu li le mai dau să le roadă pentru că Bubu a făcut o indigestie de la oase (de găină, care sunt foarte tari şi se sparg în aşchii ascuțite) şi apoi a trebuit să chemăm medicul şi să-i facă injecții. Nu a mâncat cinci zile nimic, era foarte apatic, aproape nu se mai scula de jos. Am crezut că va muri. Le dăm de mâncare de două ori pe zi, dar dacă le este foarte foame încep să latre şi să-şi plimbe castroanele prin curte. Vasul pentru apă este ținut la umbră, iar apa o schimbăm zilnic. Castroanele le spălăm destul de des. Îi mai periem din când în când, dar dacă au chef de joacă, nu stau cuminți, vor să muşte peria. Pentru menținerea igienei orale şi eliminarea mirosului neplăcut, cumpărăm, de la petshop, urechi de miel. Este un produs 100% natural, nu conține aditivi, coloranți, conservanți sau arome artificiale. Are un conținut scăzut de grăsimi şi este uşor digerabil. Costă în jur de 3 lei bucata. Avem cabinet veterinar în comună şi le-am făcut toate vaccinurile recomandate. Acum au crescut, se joacă împreună, aleargă după pisici. Mănâncă fiecare din castronul lui şi, deşi am mai făcut o colibă, dorm împreună. Bubu este mult mai mare decât Codiță, dar nu-mi dau seama care a devenit „şeful”. Dacă au o dispută pe o jucărie, un băț sau un pet, ambii mârâie şi nu cedează. Câteodată îi ameninț cu ziarul făcut sul şi atunci se astâmpără. Au temperamente diferite. Codiță este foarte iute, cred că este un bun câine pentru prins şobolani, sau ca şi câine de turmă pentru că are o viteză incredibilă. Îi aruncăm mingea, o zbugheşte fulgerător după ea şi ne-o aduce la picioare ca să o aruncăm din nou. Bubu este mai lent, se duce numai până la jumătatea drumului, apoi se răzgândeşte şi se întoarce ca să îl mângâiem. De câte ori intrăm în curtea lor, Bubu se lungeşte în fața noastră doar, doar îi dăm puțină atenție. Dacă nu punem măcar puțin mâna pe el, se mai mută un pas şi iar se face „preș” la picioarele noastre. Cerşeşte tandrețe. Când aude sirena de la ambulanță sau pompieri, Bubu îşi întinde gâtul şi urlă, cu botul în sus, exact ca lupii. Mai nou, urlă la fel şi când pleacă soțul meu de acasă. Dar numai când pleacă singur. Au învățat câteva comenzi: „bravo”, „adu-mi jucăria”, „nu-i voie” şi „la colibă, fuga marş”. Știu să ia uşor din mână, dacă le dau ceva bun, fără să-mi apuce şi degetele. Pe mine nu mă prea recunosc de stăpân. Soțul meu le dă câinilor, de regulă, de mâncare şi le face curat. Eu sunt mai mult tovarăş de joacă. Îmi pare rău că nu i-am învățat de când erau mici să meargă cu lesa, așa că nu-i putem lăsa liberi pe stradă. În schimb îi lăsăm liberi prin grădină iarna. Sunt foarte fericiți. Îngrijiți un cățel, este terapie pentru bună dispoziție!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *