Cățelușa Kety mi-a iertat vorba aspră

câine cu urechi maron
Foto: Marina Oprea

Mariana Oprea, Pașcani, jud. Iași

Dragii mei prieteni, Vă mulțumesc pentru premiu, mai ales pentru publicarea articolului meu „Vacanță la Punta Cana”.
Mă aflam la Sovata și, văzând revista, am fost tare fericită gândindu-mă că o pot cumpăra cu câteva zile mai devreme. Nu mi-a venit să cred văzând titlul povestirii mele. Vreau să vă spun că mi-am cumpărat din banii de premiu un obiect frumos, care să-mi amintească de voi și de minunata revistă. Am promis că vă mai scriu, mă țin de cuvânt și vă voi spune o poveste despre iubire, toleranță și credință. O poveste despre cum o ființă mică poate să-ți lumineze viața. Dragii mei, este povestea scumpei mele cățelușe, Kety. Ceea ce vă voi spune se adresează în primul rând celor care cu adevărat iubesc aceste ființe mici. O voi numi „Kety cea mare” și veți înțelege mai târziu de ce. A intrat în casa și-n sufletele noastre într-o zi de august, acum mulți ani. Ghemotoc de blăniță neagră, speriată și mică, mică de încăpea împreună cu sora ei într-o cutie de pantofi. De fapt, trebuia să poposească la noi doar o noapte, pentru ca apoi să meargă undeva, la o curte. Dar n-a fost să fie așa. Ne-a privit, cu ochișorii ei, mărgele vii, ne-a privit și parcă ne-a spus „Vreau să rămân cu voi, nu mă dați!” Și a rămas cu noi 16 ani. A fost prietena ce a adus inimii mele bucurie și liniște, mi-a dăruit atât de multă căldură pe care doar cei ce au iubit un animal o pot înțelege. Ne-a fost alături, mie și soțului meu, în toate peregrinările noastre prin Munții Neamțului; împreună cu ea am redescoperit frumusețea Mării Negre, farmecul Deltei. Se bucura nespus la fiecare sosire a noastră acasă, se întrista de câte ori plecam. Poate uneori n-am înțeles-o, poate n-am avut suficientă răbdare cu ea. Dar întotdeauna mi-a arătat cum bunătatea ei de cățel poate ierta faptele mele, vorba aspră. Acum, când este acolo, în Raiul animalelor, aș vrea să-i mulțumesc pentru toată această lecție de viață pe care mi-a dat-o. Am iubit-o mult și am luptat pentru viața ei, până-n ultima clipă. După ce a plecat, am realizat ce a însemnat pentru noi, am realizat că nu știu să trăiesc fără ea. Totul îmi amintea de draga mea Kety. Da, așa cum afirma cineva, viața ne oferă pentru orice compensații neașteptate. După 2 ani, în casa noastră a venit ea, „Kety cea mică”. Total opusă, este un ghem (acum a mai crescut) alb, plin de energie, poate uneori prea multă, iubitoare și poate recunoscătoare pentru iubirea ce i-o oferim. Acum, dorul de „Kety cea mare” s-a mai atenuat, dar n-a dispărut. Mă simt totuși fericită că am avut atâția ani un suflețel credincios, mă simt fericită că acum o am pe micuța Kety. Am nevoie de ea și ea de mine și asta spune totul. Din nou mă bucur de clipa frumoasă alături de cățelul meu, chiar dacă, în inima mea, un loc aparte îl va avea mereu prima mea cățelușă. Și voi încheia cu un citat ce spune tot despre relația pe care trebuie s-o avem cu prietenii noștri necuvântători, fie ei de rasă sau simpli „maidanezi”. „Un câine este unicul din lume care te iubește mai mult decât se iubește pe sine.” (John Billings)



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *