Cățelușa primită cadou a adus alte surprize drăguțe

catea cu pui
Foto: Anișoara Ionele

Anișoara Ionele, Motru, jud. Gorj

Dragi prieteni,
Când vreți să faceți un cadou frumos cuiva drag, luați în calcul și dăruirea unui animal, dacă știți că are spațiu în locuință și în suflet pentru așa ceva.
Atunci când căutăm un cadou pentru cineva drag, vrem ceva care să îndeplinească o serie de condiții: să fie frumos, să-i placă, să-i amintească mereu cu drag de aniversarea frumoșilor ani și, de ce nu, să rămână mereu lângă cel căruia-i facem surpriza. Cam asta a gândit și băiatul meu cel mic Adi atunci când a ales drept cadou pentru prietena lui Larisa un pui de pechinez, mic cât încăpea în căușul palmei, cu botul mic și negru, cu ochii umezi și blânzi și cu blănița de culoarea piersicii coapte. Surpriza a fost deosebită și gustată ca atare, cu numele a fost mai greu. I-au zis Bleki.
Din momentul în care au trebuit să aibă grijă de o ființă, multe s-au schimbat în relația lor. Și băiatul meu și prietena lui au devenit mai responsabili și și-au luat în serios rolul de „părinte“. Totul a decurs firesc, deși au trecut prin multe peripeții și întâmplări care nu se compară cu supriza pe care avea să le-o pregătească Bleki. Au muncit mult până au modelat-o pe Bleki într-o cățelușă cuminte și ascultătoare, potrivită pentru viața într-un apartament. Deși îi place să latre, mai ales când ajunge pe terasă, nu-i necăjește pe vecini prea tare, căci au îndrăgit-o și ei. A devenit foarte afectuoasă, chiar dă semne de gelozie uneori. În aer liber se simte cel mai bine, alergă și se zbenguie ca un copil mic. La țară, în curte, au lăsat-o liberă, să latre cât vrea la păsările de acolo. După ceva vreme, Adi și Larisa au observat o schimbare la cățelușă. A început să fie mai pofticioasă la dulciuri și burtica i s-a rotunjit frumușel, iar la scurt timp au apărut 5 „blekișori“, cum îi alintă ei acum, trei pui de culoarea neagră și doi de culoare crem.
Asta da surpriză! Unde să-i pui, cum să-i îngrijești ca să nu mai facă atâta gălăgie noaptea? Dar s-au descurcat. Au pregătit un geamantan vechi, l-au căptușit cu haine vechi și curate și… gata dormitorul pentru nou-născuți. Au făcut chiar și trepte, din carton, ca să poată și cei mici să iasă fără ajutor din geamantan. Adi și Larisa sunt mai tot timpul cu ei și sunt atenți să le fie bine tuturor.
Și se vede că le este bine la puișori, sunt grăsuți și frumoși, au energie cât cuprinde și ar ronțăi tot ce întâlnesc. De la atâta atenție au devenit obraznici, dar mai este puțin timp și fiecare pui va avea câte un stăpân, care să îi dea educația cuvenită. Este tare greu să te desparți de oricare dintre ei, dar sunt mulți pentru un apartament la bloc. Adi și Larisa vor căuta stăpâni pentru măcar patru dintre ei, pe cel negru cu steluță albă pe spate îl vor păstra ei.
Dacă aveți pe cineva drag, iubitor de animale, care își serbează ziua de naștere și aveți nevoie de o idee pentru cadou, iat-o: un animăluț care să îi fie aproape și să îl bucure cu giumbușlucurile și afecțiunea sa!
Multă sănătate și inspirație în tot ce faceți!



One thought on “Cățelușa primită cadou a adus alte surprize drăguțe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *