Câteva bucățele de țesătură s-au transformat în broșe

Foto: Raluca Chiriac

Raluca Chiriac, Buftea, jud. Ilfov

Dragi prieteni,
Am mai scris la această rubrică, dar revin, deoarece îmi place foarte mult să reciclez diverse obiecte, să le găsesc alte întrebuințări decât cele obișnuite.
Deoarece de-a lungul anului sunt multe ocazii de a oferi cadouri celor dragi, m-am gândit că ar fi bine să vă povestesc despre mici trucuri pentru realizarea unor cadouri personalizate și în același timp ieftine, deoarece folosiți în principal resturi de materiale textile.
Pentru realizarea unor flori ce se pot folosi ca agrafe de păr sau broșe este nevoie de un material de dimensiunea unei batiste, ață, ac, foarfecă și un năsturel sau câteva mărgele.
Confecționarea petalelor este ușoară. Împărțiți materialul în pătrate egale (în funcție de câte pătrate alegeți, atât de mare va fi floarea obținută și atâtea petale va avea). Primul pas îl reprezintă unirea vârfului 1 cu vârful 4. Acum materialul arată ca un triunghi. Triunghiul trebuie ținut cu vârful 1 (4) în jos. Următorul pas: vârfurile 2 și 3 se îndoaie spre punctul 1 (4) – rezultatul urmând a fi un pătrat mai mic cu o tăietură pe mijloc.
Țineți degetul pe locul unde se intersectează toate punctele și întoarceți materialul pe partea cealaltă (unde este un pătrat neted), având grijă să nu se desfacă acest ansamblu.
Ultima îndoitură este cea a vârfurilor laterale care se vor intersecta la mijloc. Prindeți aceste două capete cu un bold, reveniți la partea inițială și însăilați locul în care ați ținut degetul. Totul a început să prindă contur. Se coase și locul unde ați pus boldul.
Așa se face fiecare petală, după care le însăilați cu ață și le strângeți tare pentru a sta petalele fixate. În mijloc se poate pune orice doriți, chiar și un bănuț îmbrăcat în material. Pe spate se pune o bucată de material lipită sau cusută și un ac de siguranță și gata broșa!
Pare complicat, dar nu este chiar așa greu. Încercați doar, vă doresc mult succes!



One thought on “Câteva bucățele de țesătură s-au transformat în broșe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *