Cazmaua minune

unealta agricola
Foto: Ciprian Vintea

Ciprian-Vladimir Vintea, loc. Petricani, jud. Neamț

Stimată redacție, dragi cititori, Încep prin a vă mulțumi pentru că mi-ați publicat articolul în revista Practic Idei, am primit și premiul și vă mulțumesc pentru bănuții care mi-au fost de folos.
De la mulți cititori am primit telefoane, cerându-mi detalii despre cazmaua minune (așa îi spun rușii). Am o porțiune de grădină unde nu se poate intra cu tractorul sau cu calul la arat, așa că trebuia să sap cu cazmaua. După cum știți, la săpatul cu cazmaua nu este spor mai deloc, nepunând la socoteală durerea mâinilor și a spatelui atunci când trebuie să ridici brazda de pământ și să o întorci. Tot colindând pe Youtube am găsit o furcă pentru săpat care are suprafață de săpare cât trei cazmale puse una lângă alta și nici nu trebuie săltată în mână brazda, ci are un sistem balama. Cum se sapă cu furca asta: se apasă cu piciorul în pământ apoi se trage de bară către tine până se desprinde brazda, după care se împinge pe balama și atunci se întoarce brazda. Se ridică și se mută la 10-15 cm mai în spate și se reia operația. Acest dispozitiv prezintă multe avantaje: spor la săpat, săpătura adâncă, întoarcerea brazdei fără prea mare efort, mai puține dureri de spate. Eu am confecționat furca din fiarele ce le-am avut pe lângă casă, practic neinvestind nimic și o am de 3 ani, lucrând în fiecare an fără probleme. Cel mai ușor se sapă în pământ lucrat an de an. În cel cu iarbă sau pământ tare cu pir merge mai greu. Colții i-am recuperat de la niște furci ale căror coarne s-au mai rupt și nu se puteau folosi. Pentru cadru am folosit țeava grosuță în material, acolo unde vin sudați colții am folosit un profil T, 2 șuruburi de 8 mm, câțiva electrozi pentru sudură, în rest muncă manuală pentru îndoit țeava, sudat, tăiat etc. La următoarea furcă de săpat vreau să fac colții din foaie de arc tăiat cu flexul la dimensiunea dorită. Cu ajutorul revistei am mai confecționat trei mașini de bătut porumb și le-am livrat către unii cititori. Urmează să construiesc altele. Pentru alte nelămuriri și detalii privind despicătorul de butuci, mașina de bătut porumb, hârlețul minune, dar și celelate, pot fi sunat după ora 17 (la servici nu pot răspunde).  Pentru alte informații stau la dispoziția cititorilor la adresa de mail: [email protected] sau număr de tel. 0752.319.663. Pentru scrisori, adresa este Vintea Ciprian-Vladimir, Str. Principală nr. 95, sat Boiștea, com. Petricani, jud. Neamț. Promit să revin. Mult spor în toate!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *