Ceai de gutui, digestie bună

gutui in pom
Foto: arhiva Practic

Magdalena Cîrțînă, Târgu-Jiu, jud. Gorj

Stimată redacție, Sunt o fidelă cititoare a revistei Practic Idei și m-am vindecat de mai multe boli folosind gutuia.
Pentru probleme digestive. Taie o gu-tuie necurățată de coajă în felii subțiri și fierbe-le într-un litru de apă, până ce volumul amestecului scade la jumătate. Strecoară decoctul prin presare, adaugă 50 g zahăr și bea câte 2 căni pe zi timp de 3 săptămâni. Pentru probleme hepatice. Curăță 2 gutui și fierbe-le până ce devin moi, după care pasează-le până ce obții un piure, iar cantitatea rezultată o poți consuma în timp de o lună. Pentru tuse. Faci o infuzie dintr-o linguriță de semințe de gutui la o cană cu apă fierbinte. Lași cana acoperită 10 minute, după care strecori și bei câte 2 căni pe zi, una dimineața și alta seara înainte de culcare, timp de o săptămână. Gutuia este și un bun calmant în cazul insomniilor, a stărilor de agitație și a nevrozelor. Pentru aceste probleme cel mai indicat ceai este din frunze de gutui, care are un efect sedativ. Prepară din 20 g frunze de gutui la un litru de apă fierbinte. Lași vasul acoperit 10-15 minute, după care strecori și consumi câte 2 căni pe zi până la reducerea simptomelor. Pentru o aromă mai plăcută se poate îndulci ceaiul cu miere, fie se poate pune apă de flori de portocal (se găsește în magazine tip Plafar). Sănătate!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *