Chibzuiește și economisește în viața de zi cu zi

Foto: arhiva Practic-Idei

Mieluța Brezeanu, com. Runca, jud. Dâmbovița

Stimată redacție,
Vin și eu cu câteva idei ca rezultat al eforturilor și chibzuințelor mele.
Urmând îndemnul „Nimic nu se aruncă, totul se transformă“, aduc următoarele sfaturi:
Apa rămasă de la fiertul cartofilor, dacă este nesărată, reprezintă un bun îngrășământ pentru ghivecele cu flori.
Apa în care ai fiert orezul este un apret foarte bun pentru lenjerii, fețe de masă, perdele.
Cojile de ouă fierte sunt o bună sursă de calciu. Uscate, date prin mașina de cafea și amestecate cu miere, se pun într-un borcan cu capac la frigider. Se consumă câte o linguriță în fiecare dimineață.
Poți obține cuburi de gheață de diferite forme folosind cutiile de bomboane de ciocolată.
Dacă ai nevoie doar de câteva picături dintr-o lămâie, în loc să o tai pe jumătate străpunge-o cu un bețișor sau o scobitoare, stoarce-o, după care sigilezi gaura respectivă cu bețișrul folosit.
Poți scăpa de moliile care intră în șifonier punând castane sălbatice în buzunarele hainelor.
Frunzele de nuc sau cele de tutun acționează ca un odorizant împotriva moliilor.
Pentru a scăpa de molii și mirosurile neplăcute din dulap, pune între haine, prosoape, lenjerii, câteva foi de dafin. Se poate folosi atât dafin uscat, cât și verde.
Moliile din covoare dispar dacă ții sub partea neatacată foi de ziar.
Pentru a reîmprospăta culorile unui covor și a-i scoate petele, perie-l cu o soluție concentrată de apă cu sare grunjoasă sau presară sare, rulează covorul și lăsă-l 2-3 zile, după care perie sarea.
Înainte de a folosi o mătură pentru prima dată, pune-o într-o găleată cu 1 l de apă fiartă amestecată cu o lingură mare de sare. După 10 minute las-o la uscat. Astfel îi prelungești durata de viață.
Ca să dureze mai mult vasele de inox evită să păstrezi în ele murături, saramură, lapte bătut mai mult de 24 de ore.
Pâinea se va păstra mai mult proaspătă dacă adaugi un măr în punga de pâine.
Legumele deshidratate ținute o oră în apă rece împreună cu câteva felii de lămâie își recapătă prospețimea.
Crăpăturile farfuriilor dispar dacă acestea se fierb timp de 1 oră în lapte.
Dacă ai o oală sau ibric pe care nu le poți curăța, lăsă-le câteva ore în resturile de roșii de la bulion.
Petele de vin roșu se scot cu apă în care a fiert fasole uscată.
Arsura de pe fundul oalei în care s-a fiert laptele se scoate lăsând o ceapă la fiert câteva minute.
Zațul de cafea diluat în oțet (părți egale) curăță cristalul și sticla.
Vasul în care a ars mâncarea se presară pe fund cu sare grunjoasă și se lasă o oră înainte de a se curăța.
Obiectele de nichel pot fi curățate cu scrum de țigară.
Închei cu gândul că oamenii chibzuiți sunt prevăzători și economisesc în fiecare zi.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *