Confecționez și vând cu succes pernuțe decorative

Foto: Maroa Sălăjan

Maria Sălăjan, Baia-Mare

Dragi prieteni Practic(i),
Am 61 de ani și sunt pensionară. Vreau să vin în ajutorul tuturor persoanelor care, în aceste vremuri grele, vor să mai economisească sau chiar să câștige câte un ban realizând singure obiecte vestimentare sau decorative.
Deși la început am luat alt drum (am lucrat în învățământ 8 ani), am ajuns să lucrez la Fabrica de Confecții din Baia Mare. Și de atunci, lucrez cu mare plăcere diferite produse utile și frumoase din nimicuri. Eu sunt o fire iute, la început mă gândeam “cum voi sta eu ore în șir la mașina de cusut?!”, însă acum nu aș da meseria mea pentru nimic în lume. Între timp, mi-am completat și studiile, dar această meserie străveche, croitoria, mi-a rămas în sânge. Vin în sprijinul începătorilor cu descrierea confecționării unor pernuțe decorative pentru casă.
Pernuțele făcute de mine sunt pătrate cu latura de 45 cm. La început, se ia materialul și se măsoară fix 45×45 cm pentru fiecare pernă, la care adăugăm pe toate laturile încă 2 cm, pentru cusătura interioară. Apoi, mai adăugăm 4-5 cm în plus pentru cusătura decorativă, care va fi ca un volănaș (puteți face pernuțele simple, fără cusătură ornamentală, caz în care lucrați cu pătrate de 47 cm). Avem, deci, 4 pătrate cu latura de 51-52 cm. Puneți ață și coaseți fața de pernă la o tălpiță, de jur împrejur, iar la capăt întăriți cusătura, să nu se desfacă. Lasați spațiu într-un colț, pe unde să introduceți vata (bevatex) la final. Întoarceți pe față, călcați cu mașina cusătura, ca să stea dreaptă fața pernuței. Dacă ați folosit varianta de 51 cm și ați planificat cusătura ornamentală, măsurați 4 cm de la margine către interiorul pernei, pe toate cele patru laturi și faceți un semn cu creta. Coaseți apoi pe trei dintre laturi în linii drepte, paralel cu laturile mari, astfel încât să obțineți un pătrat mai mic în interior, cu o latură rămasă liberă, ca să puteți umple cu vată. Dacă sunteți începătoare, e mai bine să trageți cu creionul linii și să coaseți urmându-le. Apoi călcați fața de pernă, o umpleți cu vată prin latura lăsată liberă și la final, coaseți și ultima latură a pernuței, ca să nu iasă umplutura. Pe mine mă costă o pernuță din aceasta cam 5-7 lei să o realizez, iar în magazine se vând cu 20-30 (și mai mult). Eu le vând cu 15 lei, sub prețul pieței, dar peste al meu, căci include și manopera. Astfel, pe lună câștig cam 150-200 lei și nu este un efort deosebit pentru mine. Succes și aștept să scrieți că v-ați apucat de cusut!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *