Cooki a făcut prostioare de care acum ne amuzăm

caine bej cu stapan
Foto: Cosentina Lizi Deaconu

Cosentina Lizi-Deaconu, Pitești, jud. Argeș

Stimată redacție și dragi prieteni, În aceste rânduri vreau să vi-l prezint pe cel de-al patrulea membru al familiei noastre, Cooki.
Eu sunt o iubitoare de animale din copilărie, crescând la casă, alături de bunica, și am îngrijit iepuri, porumbei și, bineînțeles, aveam și un câine. Acum locuiesc cea mai mare parte a timpului la bloc (doar în weekend mergem la casa pe care o avem într-un sat din apropierea orașului Pitești) împreună cu soțul și băiatul nostru, Marius, iar în urmă cu 5 ani nu mi-aș fi imaginat alături de noi în apartament un cățel. Nu pentru că nu îi iubeam, dar consideram că locul lor este la curte, în niciun caz într-un apartament de bloc. Pentru apartament consideram potrivit o pasăre, un papagal sau pești. Când era în clasa a-VII-a, colegul de bancă al lui Marius a primit cadou de ziua lui un caniche pe care băiatul meu la îndrăgit imediat și-mi tot cerea să adoptăm un cățeluș. Eu îl refuzam diplomat, spunându-i că trebuie să ne gândim bine, pentru că este o responsabititate și nu credeam că avem timp pentru un animal. În acea perioadă nu mă vedem având grijă de un cățel, ieșind cu el la plimbare când băiatul nu era acasă și în general, tolerându-l lângă mine în casă. Știam că un cățel pe lângă mâncare și plimbarea obligatorie, are nevoie și de afecțiune, de atenție, iar eu nu mă vedem în această postură. Printr-o întâmplare, după aproximativ un an, soțul a adus acasă un pechinez pe nume Piki. Acesta fusese lăsat de doamna care îl crescuse în grija nașei noastre pentru două luni cât era plecată în Grecia la muncă. Nașa noastră, având unele probleme de sănătate l-a rugat pe soț să-l adoptăm noi, în ideea că stăpâna lui nu se mai întoarce din străinătate. Nu pot să vă descriu bucuria băiatului nostru, cu câtă atenție și dragoste se ocupa de el, cum îi făcea baie, îl hrănea și-l scotea la plimbare. Piki l-a făcut pe Marius să devină mai atent și mai responsabil, știa că trebuie să respecte un program de scos afară. Mie mi-a fost greu să mă obișnuiesc să-l plimb atunci când nu era altcineva disponibil. Mă simțeam ciudat și mă enervau privirile curioase ale vecinilor și cunoștințelor când trebuia să-l plimb pe Piki. Treptat, Piki mi-a cucerit afecțiunea, pentru că era un cățeluș iubitor și jucăuș, iar eu m-am obișnuit cu prezența lui în viața noastră. Tristețe mare în familia nostră când peste câteva luni s-a întors fosta stăpână a lui Piki și după multe zile de îndoieli i l-am înapoiat, deși cățelul se atașase foarte mult de noi și nu mai voia să plece. Zile în șir am fost supărați și îi simțeam lipsa, mai ales când ne întorceam acasă și nu ne mai întâmpina cu un lătrat vesel, tumbe și mângâieri. După câteva discuții, ne-am hotărât să cumpărăm un cățeluș, un pui, pe care să-l creștem de mic. Marius voia un câine care să semene cu Piki, iar după trei-patru luni de căutări am găsit un puiuț de vreo patru săptămâni care semăna la culoarea blănii cu Piki. L-am adoptat și apoi botezat Cooki și, mare ne-a fost mirarea când, după câteva luni, ne-am trezit cu un terrier, nu cu un pechinez, cum ne asigurase doamna de la care l-am cumpărat. Așa a ajuns Cooki în casa noastră. Bineînțeles, prima lună a fost dificilă și obositoare. Cooki nu știa să facă afară și ne-a dat mult de furcă până l-am civilizat, dar acum nu mai avem nicio problemă în acest sens. Cei care au crescut de mici cățeluși știu că începutul este greu. Nu-i plăcea să stea singur și plângea. Nu putea să se urce în pat, trebuia să-l ajutăm și a s-a lovit de câteva ori când voia să coboare. A făcut și alte prostioare de care acum ne amuzam, dar care atunci ne-au enervat. De exemplu, a ros pantofii unui meseriaș care ne-a făcut reparații când am schimbat ușile la apartament. A ros și papucii mei cu care stau în bucătărie și o curea a lui Marius. L-am certat și încercam să fim mai atenți cu locul unde ne puneam lucrurile. Într-o zi când l-am lăsat mai multe ore singur s-a amuzat rupând toate frunzele ficusului nostru și l-am găsit jucându-se vesel cu ele. Când suntem supărați pe el se pitește strategic după colțar, așteptând să ne treacă nervii. Cooki este un câine sănătos, îi facem vaccinurile la timp, avem grijă să nu răcească (pentru zilele friguroase i-am achiziționat o hăinuță specială) și suntem atenți cu mâncarea. Îl hrănim atât cu bobițe speciale, dar și cu mâncare gătită. Nu este pretențios, tot ce ne place nouă, îi place și lui (inclusiv ciorba de fasole). Preferatele lui sunt sarmalele și chiftelele, dar pe primul loc se află ciocolata, din care îi dăm cu prudență, pentru că știm că nu îi face bine. Îi plac și oasele, dar nu-i dăm decât zgârciuri, foarte rar de la porc sau vițel și aripioare. Dragi cititori, trebuie să vă gândiți bine înainte de a a-dopta un animal. Sunt aspecte dificile, responsabilități, dar și multe satisfacții. Cooki este „antistresul” nostru, ne simte când suntem supărați și încearcă să ne înveselească. Este iubitor, vesel și jucăuș. De cinci ani face parte din rândul familiei noastre și ne-ar fi greu fără prezența lui agreabilă. Trebuie să vă spun că are o personalitate puternică. Deși în casă este foarte blând, când îl scoatem afară uneori latră energic vecinii, alte animale sau persoane care trec prin perimetrul unde el se consideră stăpân. Este prietenos cu cățelușele și copiii. Dacă stilul de viață vă permite, adoptați un animăluț. Vă va îmbogăți viața sufletește, veți fi mai responsabili, mai sănătoși și mai fericiți. Chiar dacă, inevitabil, va fi și purtător de microbi din locurile unde se joacă, cercetătorii au constatat că la copiii care au câine, imunitatea este mai bună decât la ceilalți. Vă doresc numai bine tuturor, să vă bucurați de sănătate!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *