Creșterea și îngrijirea pisicilor

pisica alba în cos
Foto: Roxana Mitrofan

Roxana Mitrofan, loc. Suceveni, jud. Galați

Stimată redacție, Domesticirea pisicilor a început cu 6.000 de ani mai târziu decât cea a câinilor, însă azi, pisicile se cresc cam în aceeași proporție ca și câinii, pe lângă casele oamenilor.
Dacă dorești o pisică, este foarte important să știi cum să o crești și, de asemenea, să ai timp să te ocupi de ea. Medicul veterinar îți poate da sfaturi și te poate ajuta să o menții sănătoasă. Însă iată câteva sfaturi și reguli pe care să le respecți și să le ai în vedere: Pisicile sunt animale de pradă, preferând să vâneze în păduri, desișuri, zone acoperite cu vegetație, pe distanțe scurte. Datorită distrugerii rozătoarelor din jurul casei, aceste ființe drăguțe și agile merită pe deplin statutul de prieteni ai oamenilor.

Culcușul Dacă pisica își petrece cea mai mare parte a zilei în natură, trebuie să-i asiguri un adăpost care s-o ocrotească de frig sau de căldura înnăbușitoare. O cutie sau un coș pe care nu o/îl mai folosești, este potrivită/potrivit; pune cutia într-un loc cu umbră, uscat, sub un copac sau sub streașină. Pentru a-i mări confortul, pune în cutie o pătură.

Hrana Pisica își menține sănătatea doar dacă îi asiguri o alimentație variată. Resturile de mâncare nu sunt deloc potrivite pentru o dezvoltare sănătoasă. Oricât de ciudat ar suna, pisicile au nevoie de mai multă carne și de mai multe proteine și grăsimi decât câinii. Hrana specială pentru pisici, pe care o găsești în magazinele de specialitate și nu numai, garantează o dietă echilibrată. Cea mai bună hrană o constituie peștele și carnea proaspătă, însă și conservele pot înlocui alimentele proaspete. Doar hrana uscată nu este suficientă; aceasta servește doar ca o completare a hranei de bază. E foarte important ca pisicile să aibă parte mereu de apă proaspătă, în special în completarea hranei uscate. Cu o alimentație variată, pisica va crește sănătoasă. Pisicile mature trebuie hrănite de două ori pe zi, în timp ce puii, pisicile bătrâne și cele gravide necesită mai multe mese pe zi, administrate în porții mai mici. Nu este adevărat că doar pisicile înfometate vânează. Ele au acest instinct, deci vânează chiar și dacă sunt bine hrănite. Ba mai mult, pisicile care au parte de o alimentație adecvată sunt mai sănătoase, iar asta le determină să vâneze.

Apropierea de om Multe persoane aleg să crească o pisică, deoarece consideră că, astfel, vor avea mai puține obligații decât dacă aleg un câine. Este un sâmbure de adevăr în toată povestea asta, dat fiind faptul că pisica nu trebuie scoasă zilnic la plimbare, însă asta nu înseamnă că o poți neglija. Ea trebuia să simtă că e în locul potrivit și că e un membru al familiei. Un cuvânt drăgăstos sau o mângâiere sunt de ajuns pentru ca ea să simtă asta. Își exprimă mulțumirea și recunoștința torcând.

Îngrijire Un mediu murdar, neglijat, favorizează dezvoltarea unor paraziți (viermi intestinali, purici, păduchi, căpușe), care pot infesta pisica. Dacă observi unul dintre acești paraziți mergi la veterinar. Însă cea mai bună soluție e să previi apariția acestora, prin curățarea culcușului animalului. Pisicile sănătoase au blana strălucitoare, ochii limpezi și nu prezintă secreții nazale. Urechile trebuie să fie și ele curate. Dinții sunt tari, albi, lipsiți de orice decolorare. Dacă gingiile pisicii se inflamează și nu sunt tratate, e posibil să-i cadă dinții, iar asta va cauza probleme de alimentație.

Vaccinare Există foarte multe boli care pun în pericol viața pisicii și al căror tratament e deosebit de lung și costisitor. De aceea, este mai bine să le previi și să vaccinezi animalul la timp. Acest pas nu doar că previne dezvoltarea bolilor, ci scade și riscul infectărilor.  Îngrijirea blănii Indiferent dacă are blană scurtă sau mai lungă, curățarea regulată a acesteia e benefică din mai multe privințe. Speciile cu părul lung necesită o mai mare îngrijire, deoarece acest tip de blană favorizează apariția cocoloașelor. Pisicile adoră să fie periate și răsfățate. Să aveți animăluțe sănătoase!



2 thoughts on “Creșterea și îngrijirea pisicilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *