Cu resturi de lemn și materiale din natură, poți crea ceva unic

Foto: Robert Codescu

Robert Codescu, Ploiești, jud. Prahova

Dragi cititori,
Orice surcea poate fi utilă în mâinile unui om priceput. Pentru unii acest principiu poate suna puțin cam forțat, dar el exprimă realitatea. Dați-mi voie să vă explic ce şi cum: în primul şi-n primul rând este nevoie de foarte multă imaginație, răbdare şi viziune în perspectivă. Dacă dețineți aceste ingrediente, reuşita este 99% asigurată, iar de 1% vă trebuie resturi de la atelierele de tâmplărie sau din gospodăria proprie.
Într-adevăr, este nevoie de foarte multă migală  şi răbdare, dar când pui pasiune în ceea ce vrei să faci aceste lucruri sunt doar simple detalii. Trebuie însă să recunosc că am avut privilegiul să lucrez cu o echipă destul de mare de oameni răbdători şi pasionați de ceea ce făceau, astfel că totul e mult mai uşor.
„Uneltele“ folosite au fost unele destul de simple şi la îndemâna multora dintre cititorii revistei. Mai concret, este vorba despre un polizor circular şi mult şmirghel de diferite abrazivități. Atenție, însă, polizorul va fi utilizat doar de persoanele abilitate şi competente şi numai pentru operațiuni specifice. Pentru decuparea bucăților de lemn se va folosi (întotdeauna) fierăstrăul de la traforaj, aşa că veți avea nevoie de mai multe pânze de traforaj, fiindcă acestea se vor rupe. Un alt material indispensabil realizării acestor obiecte este adezivul (mereu unul puternic) şi mare atenție la timpul de lipire definitivă indicat pe ambalajul produsului, s-ar putea să aveți surprize neplăcute.
Timpul pentru realizarea unui produs este condiționat întotdeauna de complexitatea obiectului realizat. Aşa că nu vă stabiliți niciodată un termen limită pentru realizarea obiectelor decorative, lăsați să vină totul de la sine, rezervați-vă timp pentru odihnă şi pauze, iar dacă este necesar continuați lucrul a doua zi. Uitați-vă de două ori înainte să aruncați bețişorul de înghețată, gândiți-vă numai ce băncuță ați putea să creați din bețişoarele de la mai multe înghețate.
Natura este, de asemenea, un alt furnizor important de materiale pentru realizarea obiectelor de artizanat: căpăcelul unei ghinde poate deveni „pistilul” pentru petalele unei viitoare flori, o coajă de castană un arici în miniatură, frunzele de arțar vor putea decora într-un mod original obiectele realizate de voi, boabele de porumb, fasole sau grâu, semințele de floarea-soarelui sau dovleac pot fi „resurse” importante de decorat obiectele de artizanat.
Ştiu pe cineva care acum lucrează la un proiect de castel cu turnulețe din coji de alune de pământ. Există o gamă incredibil de mare de materiale şi una imensă de obiecte care se pot realiza din acestea.
Cum spuneam la începutul articolului, limita este doar imaginația voastră şi, pentru a vă oferi o sursă de inspirație, ataşez o poză cu un astfel de obiect realizat din resturi de lemn. Mult succes!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *