Cu zeamă de varză murată am scăpat de pneumonie

Janetta Patcas, remedii,  PLANTEJanetta Pătcaș, Satu Mare

Dragii mei,
Am 46 de ani, sunt consilier și în urmă cu câțiva ani am făcut o pneumonie foarte urâtă. După radiografii și consultații am primit un tratament (o listă foarte lungă de medicamente și injecții), l-am urmat, dar la final nu mă simțeam deloc bine, eram și foarte slăbită. Dar m-am vindecat și refăcut complet după compresele cu zeamă de varză murată.
Un domn în vârstă, care se ocupa cu prepararea de ceaiuri pentru diferite afecțiuni, mi-a dat de înțeles că nu mă vindecasem, că boala va reveni și mi-a spus ce să fac. Într-adevăr, după câteva zile, deși urmasem tratamentul medical, aceleași simptome ca la începutul bolii, febră, tuse, hârșâit în pipet, reveniseră.
Am făcut exact ce mi-a spus acea persoană. Am ținut în casă o oală cu zeamă de varză murată mai multe ore ca să aibă temperatura camerei. Atenție! Nu se încălzește. Am înmuiat un prosop în această zeamă și nu l–am stors de tot și mi-am înfășurat în el întreg toracele, de jur împrejur. Nu este o senzație plăcută fiind și rece, dar nu după mult timp se încălzește. Peste prosop am îmbrăcat un halat gros. Atenție! Să nu fie sintetic. Pe tălpile picioarelor am pus cârpe înmuiate în apă stătută, peste care am tras șosete de bumbac și pungi pentru a nu uda așternutul. Acest procedeu am observat că scade foarte repede febra. Dacă stomacul suportă este indicat să bei puțină zeamă de varză. Așa pregătit te bagi în pat și te acoperi cu plapumă groasă.
Astfel am procedat și a doua zi m-am trezit ca un prunc nou-născut. Nici urmă de boală, eram revigorată și mă simțeam foarte bine. A fost o surpriză pentru mine. Dar partea cea mai bună este că boala nu a mai revenit nici de atunci încoace și au trecut cel puțin 15 ani, timp în care nu am mai făcut această boală.
Am spus multor oameni care au avut pneumonie ce mult m-a ajutat zeama de varză și toți cei care au făcut asemenea comprese mi-au confirmat că tratamentul a dat rezultate. Dacă boala este mai veche procedeul se repetă câteva nopți la rând.
Vă doresc multă sănătate și să vă fie de ajutor cele spuse!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *