Cum am confecționat mici accesorii din resturi de piele

portofel, bratara
Foto: arhiva Practic Idei

Monica Viericiu
Dragă cititorule,
De mai multă vreme aveam prin redacție niște eșantioane de piele naturală și ecologică pe care voiam să le transform în mici obiecte, doar că nu știam exact încă în ce anume, deoarece bucățile, preponderent de culori închise, caracteristice zilelor de toamnă (maron, negru, vișiniu și bej) aveau dimensiuni variate, dar reduse, cea mai mare fiind cam de 15×20 cm. Totuși le-am găsit o întrebuințare și sper ca ideea mea să îți fie de folos.
Primul gând a fost să creez un portofel, apoi de aici am ajuns la suport de acte, apoi la mici decorațiuni (agrafe de păr, broșă, colier, brățară). Poate crezi că am știut exact cum vor decurge lucrurile și ce voi obține din fiecare material, dar nu a fost chiar așa. Am făcut, ce-i drept, niște schițe, pentru a ști, în principiu, cum să combin culorile astfel încât obiectele în cauză să fie și aspectuoase, dar pe parcurs am adus mici modificări proiectului. Așa încât a fost nevoie de mai multe unelte decât am estimat (de aceea nu le vei regăsi pe toate în fotografia cu materialele și uneltele necesare).
Cum am procedat:
Menționez că nu toate bucățile de piele aveau aceeași grosime, unele fiind moi, altele mai dure de la natură sau întărite cu material textil sintetic (așa erau mostrele). În funcție de maleabilitatea materialului stabilești ce obiect poți confecționa. De exemplu, pentru un pandantiv sau o broșă este bună o bucată de piele mai rigidă, în timp ce pentru un portmoneu este mai potrivită una ceva mai moale, mai ales dacă vrei să folosești pentru fixarea elementelor mașina de cusut.
Atenție cum procedezi la perforarea materialului! Pentru a obține orificii suficient de mari pentru pătrunderea acului, am întins bucățile de piele pe o mochetă și apoi am început să fac perforațiile necesare pe conturul desenului respectiv.
Portofelul
Dacă până acum eram mai puțin atenți la mărunțiș, a venit vremea să avem grijă de fiecare bănuț, de aceea am confecționat un portofel din resturi de materiale. Am făcut un tiv mic (la mașina de cusut, deoarece materialul era maleabil) de jur împrejurul bucății de piele. Apoi am măsurat și am pliat bucata de material în 3 pe lungime, astfel încât să obțin un buzunăraș și partea care se suprapune și care are cam jumătate din mărimea celorlalte 2 părți egale. Am fixat prin cusături lateralele portofelului (atenție, dacă vrei să fie mai încăpător e nevoie să-i dai lărgime prin fixarea unor fâșii în lateral), apoi am făcut tăietura aferentă diametrului nasturelui ales. În loc de nasture, pe care l-am considerat potrivit pentru aspectul vintage pe care-l avea materialul, ca sistem de închidere se poate folosi o capsă sau bandă velcro (arici). La final am decupat și lipit cele 2 ornamente laterale cu adeziv de contact. Pentru o lipire de durată, se recomandă întinderea adezivului pe ambele suprafețe care vor veni în contact, respectiv colțurile portofelului și cele 2 triunghiulețe în cazul de față. După ce stratul de lipici s-a uscat, cam 10 minute durează, am presat ornamentele în locul destinat lor. Atenție, este bine ca adezivul să fie întins pe toată suprafața, inclusiv pe colțuri, chiar dacă este mai dificil, altfel riști să te agăți de ele și să se dezlipească în final ornamentele.
Suportul de acte
Acesta este în principal pentru copii și adolescenți, ca să poată avea la îndemână bani, acte sau chei. Se poartă la gât (deci mai puțin probabil să-l pierzi) și permite libertatea totală a mâinilor, de aceea se dovedește util mai ales în excursii, când un buzunar poate fi prea mic pentru ce lucruri mici, dar importante, ai de luat cu tine și nu se impune luarea unei genți. Modul de realizare este foarte simplu: stabilești dimensiunile obiectului, apoi decupezi 2 bucăți de mărimea acestuia. Pe marginea acestora, care va veni în partea de sus a suportului lipești (atenție pe fața de la interior) 2 bucăți de bandă velcro (arici), astfel încât pe o bucată de material să ai zona pufoasă și pe cealaltă zona cu țepișorii de plastic. Apoi decizi care va fi partea din față, pe care coși sau lipești decorațiunea. Dacă este una de mari dimensiuni, cum este mărul în modelul meu, o poți transforma în buzunăraș, cu condiția să întinzi adezivul sau o coși numai pe conturul formei și doar în jumătatea inferioară a acesteia. Pe partea din spate a suportului, pe latura superioară, faci 2 perforații mai mari, la distanță egală față de centrul materialului, prin care introduci panglica sau șnurul de agățat. După aceste pregătiri fixezi cele 2 părți ale suportului cu ariciul, astfel încât să se suprapună perfect și pe margini faci găuri cu sula, pentru a putea coase apoi. Găurile să fie făcute la distanțe egale și la intervale nu foarte mari. Dintr-o singură împunsătură trebuie perforate ambele bucăți, pentru ca apoi găurile de pe o parte  să corespundă cu cele de pe cealaltă. Deși tentația este să alegi un ac gros, vei avea mai mult spor cu unul ceva mai subțirel.
Agrafele de păr
La cea semirotundă, am intervenit doar puțin, adică am măsurat suprafața expusă privirii și am tăiat o fâșie de piele cu 1 cm mai lungă decât aceasta. Am brodat steluțele, apoi am lipit bucata decorativă pe clema respectivă, astfel încât capetele fâșiei să fie ascunse în nișele existente la marginea clemei.
La agrafa cu model fluture am lucrat ceva mai mult. Am desenat cu pixul modelul pe bucata de material având grijă ca fluturele să fie lat cât agrafa, am decupat cu foarfeca, am punctat cu sula modelul pe unde apoi am brodat. Apoi am decupat și lipit cele 4 decorațiuni din piele maro. La final am fixat fluturele pe agrafă cu adeziv de contact.
Broșa
În mod similar am procedat și la broșă, doar că în acest caz am decupat 2 rânduri de flori negre de dimensiuni diferite, între care am intercalat petale maro (în mod normal tot o floare decupezi, doar că n-am avut suficient material ci bucăți foarte mici). Iar deasupra am pus ca stamine tot cerculețe maro. Elementele se fixează între ele cu adeziv întins pe ambele suprafețe care intră în contact. La final, după ce toată partea decorativă este asamblată, atașezi tot prin lipire bucățica de piele care asigură fixarea acului de siguranță și broșa e gata.
Colierul
La acest accesoriu este mai puțin de lucru, trebuie doar să decupezi o formă dintr-o bucată mai groasă și rigidă de material având grijă să lași o fâșie într-o margine, din care să faci agățătoarea, să perforezi apoi pe liniile modelului și să-l brodezi, fixând cu această ocazie și agățătoarea. Aceasta trebuie să fie ceva mai lărguță, pentru a permite trecerea șnurului și înainte de a-i determina dimensiunile este bine să faci o probă. La final îți mai rămâne să agăți pandativul pe șnur și să înnozi capetele acestuia. Lungimea șnurului o stabilești după voie, la fel și dacă vrei să fie simplu sau dublu, ca în fotografie. Pentru a intra ușor prin colier și pentru a nu se deșira ulterior, capetele șnurului se dau cu un pic de lac transparent (chiar și de unghii).
Brățara
Această decorațiune poate fi realizată aproape de oricine, fiindcă presupune doar o fâșie de piele (preferabil un pic mai rigidă) pe care lipești elemente decorative și eventual brodezi (caz în care trebuie să faci mici perforații), iar în capete fixezi o panglică pentru legare. Pentru panglică faci 2 orificii, câte unul în fiecare extremitate a brățării.
Peticelul
Vremurile de acum ne îndeamnă să fim tot mai atenți cu banii, să fim mai precauți, de aceea e bine să știm cum putem înnoi sau repara unele obiecte de vestimentație pentru a le prelungi viața. O căzătură în genunchi, un cui obraznic ieșit mișelește din gard sau un strop de suc de la un fruct pot strica aspectul hainelor celor mici. Fiindcă acestea costă de multe ori mai mult chiar decât cele ale adulților, merită uneori să facem efortul de a masca micile defecte cu aplicații care să imite forma unor mașinuțe, animale, fructe sau chiar buzunărașe false obținute din resturi de piele sau textile. Pentru buzunărașul din fotografie am decupat din bucata de piele, am perforat-o pe margine pentru cusătură și în centru după modelul de brodat. Buzunarul se fixează prin coasere sau lipire și este și decorativ. Mult succes!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *