Cum previi accidentările pisicii tale în casă

Foto: Ilie Trică

Ilie Trică, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

Dragă cititorule,
Dacă tocmai ți-ai adus o pisicuță acasă, ai grijă că și aici este expusă primejdiilor. Într-o casă unde sunt copii mici sau animale, ca să eviți accidentele, trebuie să-ți iei toate măsurile de precauție.
Când ajungi acasă caută să afli ce i-ar dăuna micii feline și îndepărtează sursele de pericol.
Controlează toate firele și cablurile electrice, deoarece animalele sunt foarte tentate să le roadă. Dacă vezi că pisicuța ta este interesată de această “joacă”, în măsura posibilităților, încearcă să le maschezi.
Nu lăsa în calea ei obiecte mici, fiindcă le poate înghiți și s-ar putea să fie necesară intervenția veterinarului.
Toate pisicile sunt tentate de ferestre, mai ales dacă se deschid spre un balcon. Orice pasăre care trece prin apropiere poate produce o dramă. De aceea, odată cu venirea primăverii, montează la geamuri un grilaj din plastic sau plasă.
Sala de baie se poate dovedi și ea periculoasă: nu lăsa niciodată cada plină, pisica ar putea cădea în apă.
La bucătărie, verifică focul: pisicile sunt și curioase și pofticioase. Apropiindu-se prea mult de flacăra aragazului și de plitele electrice, ar putea să-și ardă lăbuțele sau mustățile.
Nu lăsa la îndemâna ei plantele toxice, produse ca detergenți, șampoane, lichidul sau pudra pentru spălat vasele. De asemenea, antigelul și otrăvurile pentru șoareci sau furnici pot provoca intoxicații grave sau fatale.
Căderile de la înălțime, arsurile, electrocutările, otrăvirile: toate constituie urgențe veterinare. Doar rapiditatea îți va permite să salvezi pisicuța dintr-un accident care-i poate fi fatal. Nu uita să ai la îndemână numărul de telefon al veterinarului și sună imediat ce observi ca sunt semne de accident.
Vă doresc să nu aveți parte de astfel de accidente și să vă bucurați de pisicuțele voastre!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *