Cum să te orientezi în achiziționarea vestiarelor metalice

Vestiarele metalice sunt piese de mobilier cu o utilitate specifică, fiind întâlnite preponderent în instituțiile și domeniile de activitate în care personalul este nevoit să își schimbe uniforma sau vestimentația cel puțin o data pe zi. În cazul în care firma sau instituția ta are astfel de necesități și vrei să achiziționezi vestiare metalice, va trebui să alegi un model care să deservească ideal utilizatorii, cât și să fie rezistent și durabil, reprezentând o investiție pe termen lung.

Cele mai multe situații în care putem regăsi aceste piese de mobilier sunt în cazul instituțiilor de stat (armată, poliție, spitale) și în cazul agențiilor de pază, centrelor comerciale, restaurantelor, atelierelor auto sau șantierelor. Oriunde apare nevoia schimbării garderobei, însă rezolvarea constă în achiziționarea de vestiare metalice, ca și în cazul sălilor de sport și fitness sau studiourilor de fotografie, de exemplu, unde acestea mai sunt folosite și pentru a depozita diverse aparate și ustensile ale activității zilnice.

Indiferent de domeniul de activitate, numărul de utilizatori sau frecvența schimbării vestimentației, utilitatea vestiarelor metalice este remarcată oriunde apare necesitatea unui spațiu de depozitare sigur și bine organizat și acces facil la piesele vestimentare și obiectele depozitate.

Orientează-te după utilitate!

  1. Vestiare metalice cu băncuță. Pentru persoanele care își schimbă încălțămintea sau pantalonii, confortul unei băncuțe poate fi asigurat de acest tip de vestiare, piese de mobilier ce mai dispun și de:

-bară pentru umerașe și cârlig;

-poliță la partea superioară;

-structură realizată din cadru de țeavă sudată cu piciorușe din plastic pentru protejarea podelelor.

  1. Vestiare metalice de tip dulap casetat. Pentru activitățile care necesită depozitarea mai multor obiecte de dimensiuni și greutăți variate, cum ar fi cazul instituțiilor de învățământ, aceste piese de mobilier sunt adaptate pentru a acomoda materiale didactice, ghiozdane sau chiar schimburile pentru ora de educație fizică. Pentru a maximiza utilitatea, acestea mai dispun și de:

-sistem de închidere cu 2 chei;

-suport de etichetă pe ușă;

-mâner prevăzut cu gaură pentru lacăt.

  1. Vestiare metalice cu perete despărțitor. În situațiile în care este necesară separarea hainelor murdare de cele curate (persoanele care lucrează în bucătărie sau angajații atelierelor auto), acest tip de vestiare se dovedește a fi ideal, venind și cu:

-raft în partea superioară cu bară pentru umerașe;

-uși dublu ranforsate prevăzute cu fante suplimentare în partea centrală pentru o ventilație mai bună.

  1. Vestiare metalice cu 2 uși Z. Pentru a economisi spațiu, acest model conține două cușete separate ce pot fi folosite pentru depozitarea hainelor, încălțămintei, uneltelor, echipamentului tehnic sau obiectelor personale.

Opțiuni de personalizare

Pentru a spori funcționalitatea vestiarelor metalice, ai la dispoziție o serie de dotări suplimentare care vor face utilizarea mai plăcută, comodă sau practică:

-acoperiș înclinat;

-fante de aerisire în acoperiș pentru o mai bună circulație a aerului;

-picioare metalice aplicate prin sudură H120 mm, cu terminația din plastic reglabilă pe înălțime care îți permit să cureți spațiul de sub dulap;

-suport pentru umbrelă și vas de colectare a apei;

-accesorii suplimentare: poliță, bară de haine, agățători tip cârlig;

 

 

Sursa: Advertising Iagency

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *