Cum tăiem ramurile

puieți
Foto: Ilie Trică

Ilie Trică, loc. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

Stimată redacție și dragi cititori, Copacii au nevoie rareori să fie curățați de crengi, dar uneori este necesar să tăiați cu totul unele ramuri sau să le scurtați, pentru a menține forma coroanei.
Ramurile uscate sau deteriorate trebuie înlăturate, fiindcă reprezintă un pericol, putând cădea în orice clipă. Și ramurile sănătoase trebuie să fie tăiate atunci când se întind prea mult peste o stradă sau în curtea unui vecin. Lăsați îndepărtarea ramurilor din partea de sus a coroanei, precum și retezarea unui copac uscat în seama lucrătorilor specializați. Dacă vă urcați pe o scară asigurați-vă că este bine fixată. Nu vă urcați decât dacă aveți un ajutor care să susțină greutatea crengii, altfel vă puteți pierde echilibrul. Pomii fructiferi trebuie tunși regulat pentru a crește în forme convenabile și pentru a încuraja rodirea. Ceilalți pomi cu frunze căzătoare trebuie curățați iarna, între începutul lunii noiembrie și sfârșitul lunii februarie, după ce toate frunzele au căzut. Excepție fac cireșul japonez, care e bine să fie tuns la sfârșitul verii, precum și mestecenii, arțarii și nucii, care pot pierde seva dacă sunt ajustați după luna noiembrie. Nu tăiați ramuri de conifere. Dacă este musai această operație, faceți-o în martie sau aprilie. Pentru a păstra forma unui copac, tăiați cu ajutorul foarfecelor de grădină ramurile laterale nedorite care cresc în partea de jos a unui copac tânăr, precum și crenguțele unui copac matur care au apărut acolo unde a fost retezată o ramură mare. Folosiți o foarfecă de grădină (secător) sau una de cioturi (emondor) pentru a tăia unele dintre crengile mici care cresc spre centrul copacului, pentru ca ramurile lui să aibă spațiu. Dacă un copac tânăr începe să se ramifice la vârf, acest lucru îi poate strica forma, în special când este vorba despre conifere piramidale, care de regulă au o singură tulpină. Retezați complet o astfel de tulpină secundară. La un copac cu frunze căzătoare, retezați o asemenea tulpină până la jumătate din lungimea sa, executând o tăietură oblică deasupra unui mugur orientat spre exterior. Această operație va determina formarea de vârfuri orizontale. Dacă o creangă crescută excesiv de viguros începe să strice conturul coroanei, tăiați cam 2/3 din lungimea ei. Folosiți un emondor, un ferăstrău de grădină sau unul pentru cherestea, în funcție de mărimea ramurii. Tăiați imediat după o creangă care se ramifică din creanga-mamă, în aceeași direcție. Retezați complet ramurile bolnave, uscate sau deteriorate, precum și pe cele care se încrucișează sau apasă una pe cealaltă. Nu încercați să tăiați o ramură lungă dintr-o dată, aceasta s-ar putea rupe singură de pe trunchi, deteriorând scoarța. Tăiați-o în mai multe bucăți de mărimi convenabile, până la 450 mm de trunchi. Pentru a realiza tăietura finală de la baza ramurii, așezați ferăstrăul în partea de jos a ciotului, cât mai aproape de trunchi, tăind până la aproape o treime din grosime. Porniți apoi de sus în jos, până când întâlniți tăietura inferioară. La final, cu un cuțit ascuțit neteziți suprafața ciotului. După ce ați retezat o ramură cu peste 25 mm grosime, puteți acoperi suprafața ciotului cu o substanță de sigilare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *