Curăț petele de pe haine prin metode simple, dar eficiente

tocator cu fructe
Foto: arhiva Practic Idei

Ioana Preda, București

Dragă redacție,
Mă bucură foarte mult faptul că, prin intermediul revistei Practic-Idei, am reușit să dezvălui anumite metode de a economisi bani buni. Revin prin a vă scrie despre scoaterea anumitor pete de pe haine.
Pentru a scoate petele, trebuie să stabilim în primul rând natura și compoziția lor și să știm totodată dacă sunt pete proaspete sau vechi. Pentru scoaterea petelor de origine necunoscută, se aplică mai întâi metode mai simple, iar apoi se combină diferite metode.
Mai simplu este să folosești o soluție caldă de săpun. În această soluție umezești o perie de dinți sau o cârpă și  freci pata, curățată în prealabil de praf. Clătești apoi cu apă curată, lași la usucat și calci.  Dacă petele nu au dispărut, trebuie aplicate metode mai eficace. Pentru aceasta respecți anumite reguli de bază. Cureți obiectele de praf, iar dacă obiectul este căptușit desfaci căptușeala și introduci o bucățică de lemn/plastic între căptușeală și material. Dacă pata nu iese complet, repeți procedura de 2-3 ori, alternând cu spălarea obiectului. Nu se recomandă să se aplice deodată soluții tari de substanțe chimice, este preferabil să se scoată petele cu soluții slabe în câteva reprize. Ai grijă la scoaterea petelor de pe materialele colorate. Este bine să încerci pe o bucățică de material, pentru a te convinge că soluția e inofensivă.
Petele lustruite
Lustrul de pe haine se scoate frecând locul cu o cârpă înmuiată în benzină sau în amoniac. Prisosul de lichid se îndepărtează folosind sugativă sau foiță. Petele rămase se freacă cu amoniac diluat cu apă (1 linguriță la 1/2 pahar cu apă), dacă țesătura nu-și schimbă culoarea sub acțiunea amoniacului. Porțiunile lustruite din cauza statului pe scaun, de pe țesăturile de lână se curăță cu nisip mărunt uscat. Petele se umezesc mai întâi cu apă caldă, se presară apoi cu un strat subțire de nisip și se freacă folosind o perie aspră umezită cu apă. După curățat se calcă printr-o cârpă umedă (se aburește). Părțile lustruite se mai pot curăța și cu esență concentrată de ceai sau zeamă de tutun (decoct de tutun).
Petele de fructe
Dacă sunt proaspete se scot cu apă caldă. Se recomandă să se țină în prealabil pata câteva minute în lapte fierbinte, apoi să se spele. Petele mai vechi se scot cu o soluție de acid citric (2 g la 1 pahar cu apă), apoi se spală bine în apă caldă.
Dacă mai rămân pete colorate se folosește (pentru țesături albe) apă oxigenată amestecată cu amoniac (1 linguriță la 1 pahar de apă fierbinte), apoi se spală cu apă. Se mai pot scoate și cu amoniac ușor încălzit.
Petele de vin roșu
Se pot scoate prin aceleași procedee ca și petele de fructe. Pe obiectele colorate, petele se scot bine cu un amestec de glicerină și albuș de ou crud (1:1). Se ung petele cu acest amestec, se lasă să stea câteva ore, apoi se spală cu apă caldă. Petele proaspete de vin roșu se presară cu sare de masă, apoi se spală după câteva minute cu apă fierbinte.
Petele de vin de pe lucrurile albe se pot îndepărta cu apă oxigenată (1 linguriță la 1/2 pahar de apă), apoi se spală cu apă rece.
Petele de pește, lapte, conserve și sosuri, când sunt proaspete, se scot ușor cu o soluție de săpun, clătindu-le apoi cu apă caldă. Petele vechi se îmbibă cu ajutorul unei bucățele de vată, cu glicerină caldă, apoi se clătește obiectul cu apă caldă. Pentru scoaterea petelor de pe țesăturile de mătase fină, se folosește un amestec în cantități egale de glicerină și apă în care se adaugă câteva picături de amoniac. Înainte de a se folosi acest amestec se va verifica dacă materialul nu se decolorează.
Pentru scoaterea petelor de pe obiectele de lână se recomandă soluția de glicerină și amoniac în apă (la 1 pahar de apă, 20 g glicerină și 10 g amoniac). După scoaterea petei, locul se spală cu apă caldă, se usucă și se calcă.
Petele de mucegai
Obiectele de bumbac și in se curăță spălându-le în apă fierbinte cu săpun și sodă (sau detergent). Un mijloc bun este amoniacul (1 parte amoniac la 5 părți de apă) cu care se freacă petele. Dacă petele sunt vechi, se aplică pe țesăturile albe un amestec de apă oxigenată și amoniac (câte 1 linguriță la 1 pahar de apă caldă). Se freacă pata de câteva ori, apoi obiectul se spală în apă fierbinte. Pentru țesăturile de lână și mătase colorate se folosește terebentină curată, frecându-se cu o bucățică de vată, apoi se spală cu o soluție de săpun și cu apă caldă.
Petele de iarbă
Când sunt proaspete, se pot scoate de pe haine cu o soluție caldă de săpun, în care ai adăugat puțin amoniac. Petele mai vechi se scot cu spirt. Se mai pot curăța cu spirt, turnând apoi apă curată peste materialul bine întins.
Petele de urină
De pe țesăturile albe se scot folosind o soluție de acid citric (1 parte acid la 10 părți apă), iar de pe țesăturile colorate cu o soluție de oțet (1 parte oțet la 5 părți apă). Pata se umezește cu soluția, se lasă să stea timp de o oră, iar după aceea se spală cu apă.
Petele de rugină
Se scot cu zeamă de lămâie cu care se umezește pata de câteva ori, aplicând pe acest loc suprafața fierbinte a fierului de călcat, după care se spală în apă. Petele de rugină vechi se pot scoate cu o soluție concentrată de acid citric (1 linguriță la 1 pahar de apă). Locul pătat al obiectului se ține câteva minute în soluția caldă de acid și apoi se limpezește bine cu apă.
Petele de funingine
Se scot cu terebentină. Pata se umezește cu terebentină curată și se freacă întâi cu o cârpă, apoi cu o perie înmuiată într-o soluție concentrată de săpun și se spală în mod obișnuit. Pentru obiectele foarte murdare se folosește amestecul de terebentină cu gălbenuș de ou crud. Amestecul se încălzește ușor, se freacă pata, apoi se spală cu apă și săpun.
Petele de muște
Se îndepărtează cu amoniac diluat (1 parte amoniac la 10 părți apă), iar după aceea se spală cu apă. Obiectele cu pete vechi se țin câteva ore în soluție concentrată de săpun, în care se pune o cantitate mică de benzină. Înainte de folosire, amestecul se agită. După ce pata s-a înmuiat cu soluție, se curăță folosind o soluție de săpun.
Petele de iod
Se umezesc cu apă rece și se freacă cu amidon până când dispar. Locul curățit se spală apoi cu apă și săpun.
Închei aici și încă o dată vă mulțumesc pentru premiile acordate. Confirm și primirea banilor care m-au ajutat mult.



4 thoughts on “Curăț petele de pe haine prin metode simple, dar eficiente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *