Curățenia pe primul loc

Georgeta Dinescu, loc. Cumpăna, jud. Constanța

Dragii mei prieteni,

Sunt o fidelă cititoare a revistelor Practic și aștept cu nerăbdare în fiecare lună apariția lor. Citesc această publicație cu deosebit interes și punem în practică atât eu cât și soțul meu sfaturile cititorilor. Dacă am ceva de făcut în gospodărie apelez imediat la „arhiva Practic”, pentru că am întreaga colecție încă de la primele apariții. Pentru că luna aprilie se apropie cu pași repezi, în următoarele rânduri vreau să vă povestesc cum mă pregătesc eu și familia mea pentru Sfintele Sărbători de Paști.

Pe primul plan este curățenia casei și a gospodăriei, pe care o încep cu două săptămâni înainte, pentru a avea timp suficient să „dau lucrurile peste cap” și să fac totul cu meticulozitate. Încep prin a spăla milieuri, perdele, le apretez, le calc. Spăl păturile și lucrurile mai groase. Dacă este cald, spăl covoarele, dacă nu, le schimb cu altele curate și las spălatul lor pe când timpul permite. După ce am terminat cu spălatul și călcatul rufelor încep prin a face curățenia propriu-zisă.

Aerisesc, aspir, spăl podele, geamuri în fiecare cameră, după care pun la loc perdelele, milieurile, șterg bibelourile. La bucătărie spăl toate dulapurile, scot și aerisesc tot, spăl gresia, faianța. Din dormitoare scot hainele și le aerisesc, le așez la loc în ordine, nu înainte de a le verifica pe toate. După ce am terminat de curățat casa încep cu grădina și curtea. Toate cotețele de păsări sunt curățate, deparazitate. Curtea este măturată și aranjat fiecare obiect la locul lui. Începem cu grădina care a fost săpată de toamna și de care se ocupă soțul meu în exclusivitate. Taie și curăță pomii, taie via, greblează, văruiește pomii și spalierii de la vie, și dacă este cald începem semănăturile de primăvară. Și pentru că avem și o grădiniță de flori, o curățăm și pe aceasta, o greblăm și o săpăm.

După ce am terminat cu grădina trecem la stradă, unde curățăm și vopsim gardul. Pe al doilea plan stă curățirea sufletului, ținem tot postul, în săptămâna mare ne spovedim iar în noaptea Sfintei Învieri ne împărtășim cu trupul și sângele Domnului. La noi în Dobrogea, cam la o săptămână de la Paști, se sărbătorește Paștele morților, când mergem și facem curățenie și la mormintele celor dragi, părinți, frați, rude. În încheiere vă doresc să aveți o primăvară frumoasă, plină de bucurii și împliniri, iar Sfintele Sărbători Pascale să aducă numai bine și sănătate echipei Practic și tututor cititorilor.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *