Decorez casa ca în revistă

decoratiune rustică
Foto: Carmen Popa

Carmen Popa, com. C. A. Rosetti, jud. Buzău

Dragă redacție, Pentru că ideile din Practic au dat roade și în familia mea, mă înscriu la acest concurs din dorința sinceră de a vă mulțumi, și vouă, dar și cititorilor și colaboratorilor de la care am învățat foarte multe lucruri folositoare. Primul mare ajutor l-am primit de la Roxana Anghelescu din Târgoviște (8/2001). Citind articolul dânsei, soțul meu a reparat arcurile de la ușa cuptorului de aragaz. Datorită lui Mircea C. Muntean din Oțelu-Roșu (11/2001) și Ioanei Florea din Galați (6/2005) am recondiționat combina frigorifică. Muzeul popular l-am amenajat inspirându-mă din imaginile trimise de Tincuța Coman din Găgești, jud. Vaslui, iar câteva din măștile populare le-am realizat după sfaturile Danielei Roșca din Alexandria și Claudiei Poppel din Hunedoara (6/2008). Ca Fazekaș Maria Magdalena din Salonta, mi-am decorat pereții cu șaluri și resturi textile. Rochiile, fustele, tricourile și cămășile pe care nu le mai purtam, au devenit „corolele” la ideea Irinei-Andreea Gafencu din Grănicești, jud. Suceava (5/2011). Eu am realizat din ele o cuvertură, pe care o folosesc pe o canapea în bucătăria de vară. Am croșetat circular în piciorușe simple și am încheiat fiecare rozetă cu contur negru. La îmbinare, am folosit bucăți de blană neagră dintr-o scurtă. Am tăiat bucăți în formă de romb și am încheiat cu croșeta și cu fir de lână de culoare neagră, pe dos. La partea de jos, am pus un volan din catifea grena. Ca Laura Șusman am „încăl­țat” cu flori bocancii rupți. De la Rodica Angheluță din Bârlad, jud. Vaslui am luat și modelul pentru scara ce merge la etaj. În grădina de legume lucrez ca Ioana Preda din București și Dorina Sculean din Deta, jud. Timiș. Mă consult și cu Elena Văduva din Laloșu, jud. Vâlcea. Pomii fructiferi i-am plantat ca Nicolae Udroiu din Pitești, jud. Argeș (9/2009), iar despre vie am învățat de la familia Anghel Mariana și Ștefan. Vinul și gemul de struguri l-am făcut anul trecut împreună cu Constanța Bidigă din Reșița, jud. Caraș-Severin. Datorită modului excelent în care a reușit să explice, totul mi-a ieșit la superlativ, mulțumesc! Ca Ana Mărgărit am plantat dovleacul-banană (4/2003). Este așa cum a spus, foarte bun! Ofer la plic autoadresat semințele acestui dovleac. Îi mulțumesc lui Dumitru Gabriel din Budeasa, jud. Argeș, și Ioanei Enescu din Stâlpeni, jud. Argeș, de la care am primit plăntuțe și semințe de flori. Îi rog pe cititori să-mi trimită datura colorată, gutui japonez, kerrya japonica și orice altceva cu care pot amenaja o grădină frumoasă și pe perioada verii, dar și a iernii. Vă mulțumesc anticipat și vă doresc tuturor sănătate, post ușor și cu folos.



2 thoughts on “Decorez casa ca în revistă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *