Dieffenbachia are nevoie de căldură și umiditate

Foto: Simona Maria Boboc

Simona Maria Boboc, Râmnicu Vâlcea

Dragă redacție,
În acest articol doresc să vă prezint două flori: dieffenbachia amoena și monstera. Dieffenbachia este o plantă cu tulpină groasă și frunze foarte mari.
Genul de dieffenbachia cuprinde foarte multe specii, iar soiul amoena are frunzele foarte mari, 60-70 cm lungime, de culoare verde închis, iar pe lungimea frunzelor sunt pete de culoare alb și crem. Dacă planta dispune de condiții bune, adică o atmosferă caldă și umedă, are o creștere rapidă. Pe timp de iarnă trebuie să îi asigurăm lumină multă și cel puțin 15 grade Celsius. Lumina suficientă face ca planta să aibă o culoare frumoasă a frunzelor. Nu îi place seceta, de aceea pământul din vas trebuie să fie permanent umed. Înmulțirea se poate face în tot cursul anului din fragmente de tulpină, dar condiția este să li se asigure butașilor o temperatură de 28-30 grade Celsius, iar butașii să se dezinfecteze cu o soluție fungicidă, după care să se lase tăietura la zvântat câteva ore. Planta are nevoie să fie pulverizată cu apă pe frunze, în special în timpul verii. Iarna, curățirea frunzelor se face cu o lavetă moale și umedă. Este bine ca după recoltarea butașilor, planta mamă să se culce, pentru ca seva să se scurgă și tăietura să se cicatrizeze. Această poziție culcată favorizează și formarea de lăstari noi. Dacă planta nu ne mai place ca aspect, putem face o tăiere severă primăvara, iar din tulpina rămasă se vor forma lăstari noi.
Monstera este una dintre cele mai populare plante de apartament, cu tulpină foarte viguroasă, cu frunze de dimensiuni mari și rădăcini foarte puternice. Frunzele sunt în formă de inimă, decupate pe margini, au culoarea verde strălucitor și sunt susținute de cozi lungi. Monstera tolerează oscilațiile de temperatură, dar numai pe durate mici, nu-i place frigul și nici căldura uscată. Iarna trebuie să îi asigurăm o temperatură de 18-20 grade Celsius, iar pământul să fie puțin umed; excesul de apă duce la îngălbenirea frunzelor, iar lumina puțină face ca frunzele să fie mai puțin decupate. Aerul uscat duce la uscarea și brunificarea frunzelor, de aceea ștergerea frunzelor sau pulverizarea lor cu apă este necesară destul de des. Înmulțirea se face prin butași de vârfuri sau fragmente de tulpină cu 2-3 noduri. Vă doresc flori frumoase și viguroase.



One thought on “Dieffenbachia are nevoie de căldură și umiditate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *