Dolomită pentru pomi sănătoşi

www.pixabay.com

Robert Codescu, loc. Ploieşti, jud. Prahova

 

Dragi prieteni,

CaMg(CO3)2 este formula chimică a unui mineral folositor, dolomitul.

Dolomitul poate avea culoarea albă, maroniu, gălbui sau mixuri între aceste culori. Se foloseşte în medicină, în industrie şi în agricultură (ca supliment şi stimulent pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor şi creşterea producţiei agricole) şi în zootehnie (ca supliment nutriţional).

Despre beneficiile dolomitei (aşa cum este cunoscut produsul finit al mineralului de dolomit), citisem, aşa că în primăvara acestui an am decis să o folosesc la pomii din curtea noastră. Costă 10,50 lei punga de 5 kg sau 5,20 lei punga de 2 kg.

În luna martie am săpat cei 6 pomişori, i-am tăiat de primăvară şi cu un pahar de plastic, le-am pus dolomită de jur împrejur. Rezultatul a fost unul de mare efect, toţi pomii au fost plini de flori, dar la 4 zile după ce pomii au înflorit, a nins. Dar dolomita le-a conferit şi rezistenţă. Caişii au fost cei mai afectaţi fiindcă au înflorit primii şi le-a stricat zăpada rodul, totuşi cel protejat de streaşina casei a făcut multe caise pe partea dinspre casă, cireşul uscat şi programat pentru tăiere a dat lăstari şi flori, vişinul în primul an la noi în curte a făcut 5 flori şi 5 vişine. Prunul şi mărul nu au avut rod, dar s-au dezvoltat mult, promiţând o producţie mare la anul. Deci aveţi încredere şi veţi reuşi. Mult succes!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *