Dormi liniștit dacă ai un prinzător de vise

Teodorescu Georgeta_Gospodina harnicaGeorgeta Teodorescu, București
Dragă redacție,
Prin magazinele din oraş şi de pe internet care comercializează obiecte feng shui am văzut nişte obiecte numite prinzătoare de vise.
Pentru că mi s-au părut drăguțe, dar prețul lor (15-30 lei) nu m-a atras deloc, m-am gândit că pot să-mi confecționez singură unele.
Prinzătorul de vise este un obiect de cult amerindian şi este folosit de cei care vor să aibă un somn liniştit şi protejat. Se spune că, atârnat deasupra patului sau în fața ferestrei, prin el trec toate visele din timpul somnului. Cele frumoase au cale liberă prin mijlocul lui şi sunt lăsate să plutească prin jur, iar cele de coşmar sunt ținute în ițele lui până dimineața, când pier în lumina zilei. La realizarea lui, şamanii foloseau diferite descântece, incantații şi materiale din natură – pene de pasări, paie, frun­ze etc. În zilele noastre el este folosit şi pe post de podoabă (medalion, cercei) sau ca decor în casă. Prinzătorul de vise mai este cunoscut şi sub denumirea de Talismanul viselor şi se poate confecționa din lemn, plastic, carton, sârmă, etc. Forma circulară reprezintă drumul Soarelui în fiecare zi pe cer, iar numărul de puncte în care se lucrează țesătura pe inel este de 8, adică numărul picioarelor lui Asibikaashi (femeia păianjen) care a adus Soarele înapoi la oameni.
Eu am lucrat pe suport de plastic şi am folosit câteva fire de bumbac, acril, mohair şi mărgeluțe păstrate în sacoşa de lucru manual. Am decupat cu foarfeca partea rotundă de sus de la pahare de unică folosință. Am împărțit şi însemnat cercul obținut în opt părți egale apoi, cu un ac încălzit la foc am dat găuri. Cu ac şi un fir de bumbac am trecut prin găurile de pe cerc țesând mereu plasa spre mijloc, unde am lăsat un mic gol şi am pus o mărgeluță albă. Cu fir mai gros de acril sau mohair, am croşetat picioruşe simple îmbrăcând astfel cercul. Când am ajuns la locul de început am croşetat un lanț de 20 de ochiuri pe care l-am îndoit formând agățătoarea. Am croşetat apoi alte trei lanțuri a câte 20 de ochiuri, am pus la fiecare capăt câte o mărgeluță şi am făcut nod, iar celelalte capete libere le-am prins cu croşeta. Vă doresc mult spor!



2 thoughts on “Dormi liniștit dacă ai un prinzător de vise

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *