Dovleacul – legumă și medicament

dovleac comestibil
Foto: arhiva Practic

Maria Ghiță, loc. Ploiești, jud. Prahova

Dragi cititori, Pentru mulți dintre voi nu vin cu o noutate, privind beneficiile pe care le avem în urma consumului de bostan, de dovleac.
Dovleacul sau bostanul este o legumă folosită ca ingredient la prepararea unor mâncăruri, dulciuri, dar și ca medicament. La români dovleacul nu este doar o legumă, este și un simbol. Dovleacul este asociat cultului strămoșilor noștri, pentru că se zice că alungă spiritele rele. Sculptat în formă de față zâmbitoare, luminat în interior arată ca un felinar. La români, în perioadele de post ale iernii, era și este încă folosit în mâncăruri, la prăjituri, dar și ca semn de abundență a recoltei din gospodărie. Sunt multe soiuri de dovleci, de forme și culori diferite. Cei mai buni și mai gustoși sunt dovlecii tradiționali de dimensiuni potrivite, cu coaja de culoare portocalie, albă sau verde. La noi în țară sunt mai multe soiuri, dar eu cunosc cam patru tipuri. Cel portocaliu, oval, zis și „porcesc” pe care oamenii de la țară îl dau ca hrană vitelor din gospodărie, iar semințele lor sunt bune de consum. Asemeni celui „porcesc” mai este un dovleac, nu tocmai bun de mâncat pentru că nu are gust prea bun și nu este așa dulce, în schimb are semințe fără coajă. Apoi cel alb de copt folosit de gospodine la prepararea de dulciuri în casă ori mâncăruri. La fel de bun este și dovleacul sub formă de pară de culoare portocalie, dulce și ușor zemos, la fel folosit la copt, plăcinte ori supe. Săptămânal consum câteva porții de dovleac copt, cu scorțișoară pe deasupra, nuci mărunțite și puțină miere. Eu m-am născut la țară și pe timpul iernii aveam ca desert dovleac copt. Era ceva foarte bun, delicios, căci pe atunci nu eram răsfățați cu altfel de bunătăți la masă. Consum dovleac deoarece sunt conștientă de valoarea nutritivă a acestuia și mă bucur de el așa cum mă bucuram în copilărie. Oamenii de la țară mâncau sănătos, iar hrana lor era în funcție de ciclurile anotimpurilor. De la dovleac luăm semințele pe care le mâncăm pentru că ne plac. Suntem conștienți de valoarea nutritivă a lor? Semințele înseamnă viață. Ce conțin semințele de dovleac? Ele conțin vitamine și minerale, sunt bogate în acizi grași nesaturați care înseamnă Omega 3, Omega 6, magneziu, potasiu, zinc, fosfor, fier sunt doar câteva dintre elementele care joacă un rol important la menținerea sănătății noastre. Consumul de semințe și miez de dovleac ajută la eliminarea paraziților intestinali, combate constipația, balonarea, hemoroizii, ajută la eliminarea acidului uric, deci este recomandat în infecțiile urinare, insuficiențe renale. Pentru constipație și colite de putrefacție se recomandă fierberea bostanului, astfel se combină miezul și apa în care a fiert, obținându-se un amestec ce se bea cam de două ori în timpul zilei. În cazul înțepăturilor de insecte se folosesc cataplasme cu miez zdrobit și aplicat pe zona afectată. Se procedează astfel până la vindecare. Legumă delicioasă și aromată folosită și în curele de slăbire. O porție de dovleac conține o mare cantitate de fibre, minerale, vitamine. Se recomandă în unele boli de tipul asteniilor, insomniilor, afecțiuni cardiace sau diabet. Conține vitamina C și E care sunt antioxidanți ideali ce protejează organismul împotriva cancerului și a bolilor vasculare. Gustul dulce al miezului de dovleac este pe placul bebelușilor și al copiilor mici fiind bine digerat. O altă întrebuințare a dovleacului este în măștile de față. Desigur, pentru noi, femeile, este important să avem un ten frumos și sănătos. Să avem grijă de noi un pic folosind ceva atât de ieftin și la îndemână, pentru că dovleacul este bogat în vitamina A care calmează și catifelează pielea și vitamina C cu acțiune antioxidantă care limitează acțiunea radicalilor liberi care îmbătrânesc pielea și-i dau culoarea ternă. Pentru tenul uscat este indicat să folosim o lingură de dovleac care a fost pasat (prin blender) sau dat prin răzătoarea mică și amestecat cu o lingură de miere. Se ține pe față cam 15 minute, după care se spală cu apă călduță. Pentru o piele grasă, se procedează la fel, doar că la o lingură de dovleac se adaugă o lingură de zeamă de lămâie. Pentru un ten cu acnee, se combină o lingură de piure de dovleac cu un albuș de ou. Se aplică masca pe toată fața. După ce s-a uscat în totalitate se îndepartează cu apă călduță. Ieftin și la îndemâna oricărei persoane. Am enumerat doar câteva din tre beneficiile pe care la avem în urma consumului de dovleac. Pentru cei care doresc să cultive dovleac cu semințe fără coajă sau pentru plăcinte, pot să le trimit câteva prin poștă. Cei interesați mă pot contacta la adresa mea de mail [email protected] Multă sănătate!



One thought on “Dovleacul – legumă și medicament

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *